CUPA ROMANIEI TIMISOREANA/ FC Vaslui – Int. Curtea de Arges pronostic 1

0
238

Prezenţa în sferturile de finală a trupei lui Ștefan Stoica este cu siguranţă cea mai mare surpriză a Cupei, în acest an, mai ales că ea vine după eliminarea Rapidului, una dintre specialistele competiţiei. Alături de cealaltă nou-promovată, Astra Ploieşti, Internaţional face notă discordantă pe un tablou pe care regăsim preponderent nume grele, precum CFR Cluj, Dinamo, Craiova, FC Vaslui şi mai la urmă FC Braşov şi Gloria Bistriţa. Este clar că bătălia pentru trofeu se va da între granzi, dar interiştii îşi joacă şansa contra unui Vaslui care traversează o perioadă excelentă de la venirea lui Marius Lăcătuş pe banca tehnică, fiind lideri în Liga I la egalitate cu CFR şi Steaua. De luat în considerare ar fi faptul că tehnicianul oaspeţilor se pricepe să facă minuni în Cupă la cârma echipelor mici. În 2007-2008, Stoica o ducea pe Gloria Buzău până în careul de aşi, unde pierdea „la mustaţă” biletul de finală în faţa Unirii Urziceni.

Dar dacă Internaţional vine în Moldova la ciupeală, gazdele au un obiectiv bine stabilit: câştigarea Cupei şi accederea pe acest culoar în Europa League. Antrenorul galben-verzilor este mulţumit că sorţii i-au oferit avantajul terenului propriu, considerând că sprijinul suporterilor proprii poate face diferenţa. „Mă bucur în primul rând că evoluăm acasă. Vom avea de partea noastră terenul şi publicul, ceea ce este un mare atu pentru noi.”, crede Lăcătuş, care şi-a avertizat fotbaliştii să nu facă greşeala Rapidului şi să îi subestimeze pe Kone & Co. „Obiectivul nostru este să obţinem trofeul, pentru a prinde un loc de cupă europeană. Lotul pe care îl avem ne obligă să ne gândim la câştigarea Cupei. Nu sunt mulţi jucători de la Vaslui care se mândresc că au cucerit-o”.

Greu de ucis 2

Deşi outsideră, Internaţional nu are de gând să depună armele la Vaslui, în sferturile Cupei. Iar acest lucru l-a arătat înaintea tragerii la sorţi, pe 1 noiembrie, când în fi eful aceleiaşi adversare a prestat un joc bun, chit că a pierdut cu 1-0. Vasluiul a conservat un avantaj timpuriu, luat în minutul 4 datorită lui Akakpo. Oaspeţii au avut momentele lor de dominare, iar când moldovenii au replicat, au făcut faţă cu brio presiunii, reuşind chiar să salveze un penalty prin Marius Popa. „Nu vrem să ne luăm nici o revanşă după înfrângerea din campionat. În acest meci voi folosi jucătorii care au evoluat mai puţin în Liga I. Nu o să fi e un meci uşor pentru noi, dar cu siguranţă nici pentru Vaslui”, prefaţează duelul de miercuri Fane Stoica.

FC Vaslui
Ultimele 5 sezoane în Cupă

2004/05 – – –
2005/06 optimi Poli Iaşi 1-2
2006/07 16-imi Ap. Alba-Iulia 0-0 (2-4 d. pen.)
2007/08 16-imi U. Cluj 0-3
2008/09 semifinale CFR Cluj 0-2

Internaţional Curtea de Argeş
Ultimele 5 sezoane în Cupă

2004/05 16-imi FCM Bacău 0-0 (4-5 d. pen.)
2005/06 – – –
2006/07 – – –
2007/08 – – –
2008/09 optimi Rapid 0-3

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here