Cristiano Ronaldo a câştigat pentru a patra oară Balonul de Aur

0
508

Cristiano Ronaldo a câştigat pentru a patra oară Balonul de Aur, distincţie acordată din acest an doar de France Football, după încheierea colaborării cu FIFA.

Revista France Football a realizat ancheta fără sprijinul FIFA pentru prima dată din 2009, învingătorul fiind ales pe baza votului unui juriu format din jurnalişti sportivi din întreaga lume şi nu de căpitani, selecţioneri şi jurnalişti aşa cum a fost în perioada colaborării cu FIFA.

Ronaldo este urmat în preferinţele jurnaliştilor de Lionel Messi (câştigătorul de anul trecut, acum locul 2, Argentina, FC Barcelona), Antoine Griezmann (locul 3, Franţa, Atletico Madrid), Luis Suarez (locul 4, Uruguay, FC Barcelona), Neymar (locul 5, Brazilia, FC Barcelona), Gareth Bale (locul 6, Ţara Galilor, Real Madrid), Riyad Mahrez (locul 7, Algeria, Leicester City), Jamie Vardy (locul 8, Anglia, Leicester City), Pepe (locul 9, Portugalia, Real Madrid), Gianluigi Buffon (locul 9, Italia, Juventus Torino), Pierre-Emerick Aubameyang (locul 11, Gabon, Borussia Dortmund), Rui Patricio (locul 12, Portugalia, Sporting Lisabona), Zlatan Ibrahimovici (locul 13, Suedia, PSG/Manchester United), Arturo Vidal (locul 14, Chile, Bayern Munchen), Paul Pogba (locul 14, Franţa, Juventus Torino/Manchester United), Robert Lewandowski (locul 16, Polonia, Bayern Munchen), Dimitri Payet (locul 17, Franţa, West Ham), Luka Modrici (locul 17, Croaţia, Real Madrid) şi Toni Kroos (locul 17, Germania, Real Madrid).

Cristiano Ronaldo a câştigat în acest an Liga Campionilor şi Supercupa Europei cu Real Madrid şi Campionatul European cu naţionala Portugaliei. El a mai primit Balonul de Aur în 2008, când evolua la Manchester United, în 2013 şi în 2014.

Ronaldo se numără şi printre cei trei finalişti pentru titlul de jucătorului anului acordat de FIFA, alături de argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) şi francezul Antoine Griezmann (Atletico Madrid). Cei trei au fost preferaţii căpitanilor şi antrenorilor echipelor naţionale, ai reprezentanţilor mass-media şi fanilor de pe o listă iniţială de 23 de jucători. Câştigătorul titlului de jucătorul anului va fi anunţat la gala FIFA din 9 ianuarie, la Zurich.

FIFA şi publicaţia France Football nu au ajuns la un acord privind prelungirea contractului de colaborare prin care cele două instituţii decernau anual Balonul de Aur celui mai bun fotbalist din lume. Acest premiu a fost fondat în 1956, în acelaşi an în care a luat fiinţă Cupa Campionilor Europeni, devenită ulterior Liga Campionilor. În 2010, FIFA s-a asociat cu France Football pentru a-l răsplăti pe cel mai bun fotbalist. Forul mondial a plătit peste 15 milioane de euro pentru a-şi asigura licenţa trofeului care se acorda pe baza votului căpitanilor şi selecţionerilor echipelor naţionale, precum şi pe cel al jurnaliştilor. Doar Lionel Messi, de patru ori, şi Cristiano Ronaldo, de două ori, au fost laureaţii FIFA Ballon D’or.

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY