Costi Herold – “Unchiul” polisportiv”

0
77

Dacă, mînaţi de aceeaşi ciudată curiozitate care a declanşat campania “Cel mai mare român”, am încerca să aflăm răspunsul doar în domeniul sportului, ne-am confrunta cu aceeaşi problematică, evidentă şi în demersul TVR: diversitatea şi audienţa diferită a domeniilor (disciplinelor) în care s-au afirmat nominalizaţii, evoluţia de-a lungul vremii a acestora, lipsa mijloacelor obiective de a face comparaţii pentru stabilirea de ierarhii.

Chiar dacă Nadia Comăneci, prin locul 10 ocupat “la general”, a fost recunoscută drept cel mai mare sportiv român din toate timpurile, continui să cred că decernarea unui titlu de “erou al timpului său” ar fi fost mai corectă. Unul dintre posibilii laureaţi ai unui asemenea titlu este prezentat în rîndurile de faţă.

Recordman absolut

Nu există nici măcar în sportul internaţional un personaj care să  poată ţine pasul cu realizările polisportive ale lui Constantin Herold, figură cu adevărat legendară a sportului românesc într-o perioadă în care doar lipsa unei propagande media pe măsură l-a împiedicat să rămînă în istoria acestuia, pe un loc meritat cu prisosinţă. Spre deosebire de alte nume mari ale sportului nostru, Costi Herold a continuat să rămînă în prim-plan şi după abandonarea activităţii de performanţă, afirmîndu-se la cel mai înalt nivel ca antrenor şi arbitru, la mai multe discipline sportive.
S-a născut în anul 1912, în Bucureşti. Cu o înzestrare fizică de excepţie, perfecţionată de o intensă activitate sportivă, spre care a fost atras încă de pe băncile şcolii, Costi Herold a dovedit o incredibilă înclinaţie spre foarte multe discipline, fiind capabil să practice, la nivel de performanţă, tenis de masă, decatlon sau baschet.   
Elev fiind, reprezenta culorile liceului în competiţiile şcolare de baschet, fotbal, handbal, rugby, volei, dar şi în întrecerile de atletism, canotaj, gimnastică. Dar admiterea în Academia Naţională de Educaţie Fizică (A.N.E.F.) l-a transformat pe proaspătul student Costi Herold în cel mai desăvîrşit polisportiv născut pe aceste meleaguri. La disciplinele deja enumerate trebuie să adăugăm polo, schi, scrimă, tenis de masă şi de cîmp, tir! Şi, nota bene, toate sporturile menţionate au fost practicate în mod organizat, sub culorile unor echipe sau cluburi angrenate în competiţii de nivel naţional sau internaţional! Aproape săptămînă de săptămînă, în weekend, cel ce avea să fie numit, ca antrenor, “Unchiul” juca partide oficiale de baschet, handbal, volei, tenis de masă sau de cîmp şi, “printre picături”, participa la întreceri de atletism, gimnastică sau tir. Iar în timpul iernii dădea o fugă şi la Predeal, pentru a face o coborîre sau un slalom pe Clăbucet!  
în perioada 1930 – 1940 a fost ani de-a rîndul campion naţional la decatlon şi 110 m garduri, iar recordurile stabilite în aceste probe au rezistat aproape un sfert de secol! A reuşit performanţa unică de a fi campion naţional la floretă şi armă liberă calibru redus, în timp ce îmbrăca şi tricoul echipelor reprezentative ale ţării la baschet, handbal şi volei! Toate aceste realizări, unice în diversitatea lor, s-au concretizat în titlul de maestru emerit al sportului, primit în 1954.

Baschetul, marea iubire

Talentul uriaş, tenacitatea ieşită din comun şi o viaţă exemplară au fost determinante în construirea unei cariere sportive demne doar de admiraţie şi respect, întinsă pe durata unui sfert de secol. Aşa se face că numele lui Costi Herold poate fi întîlnit printre participanţii – ca sportiv – la Campionatul European de baschet din anul 1947, la vîrsta de 35 de ani, iar în 1951, după alţi patru ani, acesta devenea campion naţional cu echipa P.T.T. Bucureşti, tot ca sportiv!
De altfel, între numeroasele discipline sportive pe care le-a practicat, baschetul poate fi socotit prima sau marea dragoste, pentru că doar lui i-a rămas credincios pînă la vîrsta pensionării, dedicîndu-se mai întîi arbitrajului şi apoi antrenoratului timp de alte două decenii. Ca sportiv, în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, în care au debutat competiţiile naţionale la majoritatea jocurilor sportive, Herold a apărat culorile a doar trei echipe: R.C.B. (Colţea), Telefoane (PTT) şi CCA, toate din Capitală. Era trecut bine de 40 de ani cînd a abandonat sportul de performanţă, trecînd din teren direct pe banca tehnică a ultimei echipe la care a evoluat, CCA, după o scurtă perioadă în care a activat ca jucător şi antrenor.

“Unchiul” şi “nepoţii” săi   

în baschetul românesc nu există file de istorie mai frumoase decît cele scrise de “Unchiul” Costi Herold şi “nepoţii” săi, acel celebru CCA “de aur” care călca pe urmele la fel de glorioase ale colegilor lor fotbalişti. Nu atît dominarea categorică a competiţiei interne şi cele opt titluri naţionale cîştigate consecutiv începînd cu anul 1958, după “premiera” din 1956, cît spectaculozitatea jocului practicat a făcut din CCA cea mai iubită echipă din România, iar din Andrei Folbert, Mihai Nedef, Emil Niculescu, Alexandru Fodor şi Armand Novacek adevăraţi idoli în faţa cărora se închinau mai toţi iubitorii baschetului din ţară.  
Chiar dacă în 1961 CCA şi-a schimbat numele în Steaua şi alţi “nepoţi” s-au adăugat celor “veritabili”, sub bagheta magică a “Unchiului” renumele “de aur” nu şi-a pierdut strălucirea, iar succesele au continuat. Stau mărturie cele zece titluri naţionale adjudecate pe parcursul a 11 sezoane (!), care confirmă cu prisosinţă supremaţia naţională a culorilor roş-albastre din acei ani.
Multă lume s-a întrebat care a fost “secretul” performanţelor obţinute ca antrenor de fostul polisportiv de excepţie, în condiţiile în care arareori marii sportivi devin, după abandonarea activităţii de performanţă, şi mari tehnicieni. Ca unul care a avut şansa de a face parte din generaţia de “nepoţi” cu care “Unchiul” Herold a cîştigat ultimele titluri de campion naţional, pot divulga acest “secret”, extrem de simplu în esenţa lui: ştiinţa şi puterea de a nu îngrădi nicicum plăcerea de a juca şi imaginaţia elevilor săi. Vă asigur că nu este deloc uşor atunci cînd orgoliul fostului mare sportiv care ai fost îţi mai dă tîrcoale. Am jucat baschet sub comanda multor antrenori şi am simţit asta pe propria piele.
Această calitate rară a fost cea care l-a menţinut pe Costi Herold şi la cîrma echipei naţionale o lungă perioadă, timp în care a fost prezent la două ediţii ale Campionatului European, în 1959 şi 1961.  Fără performanţe notabile, pentru că baschetul masculin românesc nu a strălucit cu adevărat niciodată, nici măcar în Europa. Rezultate de excepţie au existat însă, aşa cum a fost şi calificarea CCA-ului în semifinalele CCE, ediţia 1960-61, obţinută tot de “Unchiul” Herold şi “nepoţii” săi. Titlul de antrenor emerit a răsplătit însă, absolut justificat, o carieră sportivă de excepţie.

Sportivul, antrenorul, omul

 Ca sportiv, Costi Herold a excelat prin ambiţie şi tenacitate. Ca antrenor, prin răbdare şi tact pedagogic. Dar ca om? Aici ar trebui spuse mai multe. De o seriozitate maximă, sobru şi auster, exagerat (poate, în lumea în care trăiam) de cinstit şi corect, omul Herold putea fi văzut doar arareori rîzînd din toată inima, impunînd cu adevărat respect. Zîmbea însă cu sufletul, lăsînd să vibreze doar coardele cele mai profunde ale acestuia. Aşa s-a întîmplat şi în toamna anului 1983, în ziua atît de aşteptată în care şi-a căsătorit fiica, unic copil la părinţi. Atunci, sub povara imensei bucurii, inima sa atît de încercată de eforturi şi emoţii, suportate ca sportiv şi antrenor, a cedat, iar “Unchiul” a plecat spre veşnicie, lăsînd în urmă amintirea unui bărbat adevărat şi a unui mare sportiv.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here