Clubul Rapid critica atitudinea suporterilor fata de Mircea Rednic

0
71

Conducerea clubului Rapid a criticat, intr-un comunicat de presa publicat pe site-ul oficial al echipei, atitudinea suporterilor alb-visinii prezenti la meciul amical de la Titu, care l-au injurat pe noul tehnician, Mircea Rednic.

Redam continutul integral al comunicatului:

Conducerea FC Rapid isi exprima totalul dezacord fata de modul in care aproximativ 25 de pseudo-suporteri au considerat ca este indicat sa-si “incurajeze” echipa, cu ocazia partidei amicale de la Titu. Micul grup de adolescenti rebeli n-au facut altceva decat sa dea nastere unui spectacol de prost gust, care a confirmat ca multora dintre contestatari le lipsesc “cei sapte ani de acasa”. Frustrarile tinerilor ar fi putut fi exprimate printr-o conduita demna, civilizata, care ar fi avut, probabil, un cu totul alt efect. Injuraturile mitocanesti pe care au fost in stare sa le debiteze ei au fost o ofensa adusa nu numai Rapidului, ci si gazdelor evenimentului de aseara, care ar fi trebuit sa fie respectate printr-o comportare adecvata.

Orbiti de pasiunea pentru scandal cu orice pret, singura modalitate in care gandesc ei ca devin “celebri”, nici n-au realizat ca, scandand numele fostului antrenor, ei “omagiau”, de fapt, eliminarea din Cupa UEFA si remizele din Giulesti cu Bistrita si Buzaul. Cat de greu e sa constientizezi faptul ca schimbarea conducerii tehnice n-a avut alt resort decat realizarea de performante? Ceea ce, in mod normal, ar trebui sa-si doreasca si suporterii.

Mai grav e faptul ca, ignorand steagurile, tricourile sau fularele cu insemnele Rapidului, micul grup de la Titu s-a afisat cu torte, adica exact motivul pentru care stadionul nostru sta mai mult cu portile inchise in ultima vreme. In aceste conditii, suntem tot mai tentati sa dam crezare surselor din cadrul Jandarmeriei care ne-au atras atentia ca aceasta este tactica abordata, mai nou, de catre “ultrasi”: aruncarea de torte in incinta arenelor, la meciurile Rapidului, pentru suspendarea, si pentru alte jocuri, a stadionului “Giulesti-Valentin Stanescu”! Daca si grosul suporterilor vaduviti de posibilitatea de a-si incuraja loial ECHIPA (nu pe o persoana sau alta) este de acord cu o asemenea tactica, atunci nu mai este nimic de spus.

Din pacate, avem senzatia ca vehementii “ultrasi” nu realizeaza faptul ca agitatia pe care o produc afecteaza evolutiile jucatorilor nostri, care nu se pot desprinde la infinit de aceste scandaluri. Am fi totusi tare curiosi sa aflam ce ne-ar raspunde tinerii care s-au compromis, miercuri seara, la intrebarea “De ce veniti la meciurile Rapidului”? Pentru posibilitatea de a face scandaluri ? Pentru “a va da in stamba”? Pentru a profera injuraturi la adresa unor persoane care v-au sprijinit, nu o data, cu ocazia deplasarilor sau a procurarii biletelor de intrare?

Vrem sa subliniem inca o data faptul ca Mircea Rednic, cel pe care il contesta “factiunea” reprezentata la Titu, este cel care a adus Rapidului trofeele cele mai numeroase si mai importante, pentru care ar trebui sa fie, daca nu iubit, macar respectat in Giulesti!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here