Bucuria se simte prin ritmuri de touchdown

0
74

New Orleans Saints, echipă de fotbal american, s-a calificat pentru prima dată în 43 de ani de  istorie în Super Bowl, meciul meciurilor din sportul pe care mulţi „vecini” de continent, din Spania până în Rusia şi din Norvegia până în Italia, nu îl înţeleg şi îl consideră doar o copie nereuşită a rugbiului, dar care pentru americani este o religie. Ulterior, după o victorie cu 31-17 contra lui Indianapolis Colts, obţinută în prima dumincă din februarie (ziua tradiţională a Super Bowl), quarterback-ul Drew Brees şi colegii săi de la Saints au devenit campioni ai NFL. Nu doar că au primit inelele rezervate câştigătorilor, dar au readus oamenilor din New Orleans o bucurie pierdută în ultimii ani. Oraşul a fost la pământ, atât din punct de vedere social, cât şi economic, din cauza uraganelor Katrina şi Rita, iar apoi a deja cunoscutei crize.

Niciodată „The City That Care Forgot”, adică „Oraşul de care protecţia a uitat”  (într-o traducere aproximativă), nu a avut o existenţă tocmai liniştită. Pe alocuri melancolică, înecată în ritmuri de jazz, viaţa New Orleans-ului a trecut întotdeauna de la extaz la agonie, de la agonie la extaz. Port în Golful Mexicului, deci „predestinat” a  fi un oraş muncitoresc, la fel ca mai toate oraşele port din lume, New Orleans nu a ştiut cum altfel să îşi înveţe oamenii decât cu munca grea. Cine s-a născut în NO a cunoscut dintotdeauna ce înseamnă a trage din greu pentru a-ţi câştiga existenţa. Munca deseori dură din timpul zilei se termina, totuşi, destul de frumos, cu o seară în compania vibraţiilor muzicale ale lui Louis Armstrong şi ale urmaşilor săi. Până în 2005, când uraganul Katrina a distrus cam tot ce se afla pe sol. Şi, deşi de data aceasta nu şi-o dorea nimeni, şi-a lăsat şi el urmăşi, exact ca maestrul Armstrong. Rita şi Gustav au lovit la rândul lor, curmând nenumărate vieţi şi lăsând mii de oameni pe străzi.

În 2005, Louisiana Superdome a fost transformat, în regim de urgenţă, în adăpost pentru oamenii ale căror case fuseseră azvârlite de pe faţa pământului. Patru ani şi jumătate mai târziu, aceeaşi arenă devine gazda celei mai bune echipe de fotbal american din lume. Stadionul a trăit şi a văzut de toate: lacrimi de durere, dar şi de bucurie. Oameni distruşi, cu moralul la pământ, dar şi suporteri cu zâmbete largi, exaltând la fiecare pasă completă a lui Brees. Bijuteria arhitectonică a rezistat capriciilor naturii, a ajutat nevoiaşii şi a primit răsplata sub forma dreptului de a găzdui trofeul Vince Lombardi, oferit anual învingătoarei din Super Bowl..

Întocmai ciclului vieţii, după jumătate de deceniu de suferinţă, New Orleans şi-a găsit din nou (pentru a câta oară?) fericirea. I-a adus-o o echipă de fotbal, semn cât se poate de clar că fotbalul, de orice fel ar fi, este mai mult decât un sport. Locuitorilor nu le rămâne altceva de făcut decât să prindă această fericire cu ambele mâini, precum un wide receiver profesionist, şi să încerce pe cât posibil să nu îi mai dea drumul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here