BALONUL DE AUR/ Messi… Argentinianul!

0
94

De ce Messi? Răspunsul este simplu. Este pentru prima dată când un fotbalist câştigă trofeul cu o statistică atât de zdrobitoare. Cei 96 de membri ai juriului i-au acordat fotbalistului argentinian un număr de 473 de puncte, din 480 posibile! Poate că unii au stat în cumpănă invocând o toamnă mai puţin spectaculoasă, cu prestaţii uneori decepţionante, în special în naţionala Argentinei calificată la Mondial pe ultima sută de metri. Toate acestea însă nu puteau înclina balanţa, pentru că Lionel messi a avut un rol decisiv în absolut toate realizările din acest an ale formaţiei sale, FC Barcelona: campionatul Spaniei, Cupa Regelui şi, în special Liga Campionilor unde a fost golgheter (9 goluri în 12 meciuri).

În plus, nu trebuie uitat că în finala cu Manchester United (2-0), de la Roma, cel supranumit „El Enano” (piticul) a marcat un gol fabulos cu capul.

Primul argentinian

Și chiar dacă nu a ieşit „pichichi” (golgheter) în Primera, Messi a înscris 23 de goluri ocupând poziţia secundă în spatele lui samuel Eto’o, cu 30 de realizări. Datorită golurilor, realizărilor tehnice, sarabandei de driblinguri şi exploziilor cu mingea lipită de picior, jucătorul Barcei a cucerit acest trofeu. De altfel, Lionel Messi este primul fotbalist argentinian care îşi înscrie numele între câştigătorii „Balonului de aur” începând cu 1995, an în care trofeul a început să fie acordat şi jucătorilor de pe alte continente. În timp ce brazilienii au fost învingători de cinci ori în 14 ani (Ronaldo-1997 şi 2002, Rivaldo-1999, Ronaldinho-2005 şi Kaka-2007), nici un argentinian nu atinsese piscul.

Dar acum, „la pulga” (puricele) nu a ratat săritura făcând un salt uriaş în istoria celui mai prestigios trofeu individual al planetei fotbal.

„Este o mare onoare să fiu ales <<Balon de Aur>>, dar mai ales să fiu primul argentinian din istorie care primeşte acest trofeu”
Lionel Messi

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here