Avem copii foarte talentați, a apreciat Victor Hănescu, prezent la turneul de la Curtea de Argeș

0
149

Victor Hănescu a apreciat că în România există copii foarte talentați la tenis, după ce a fost prezent, luni, la cea de-a noua ediție a turneului ce-i poartă numele, de la baza Tenis Club din Curtea de Argeș.

Cred că acest turneu, care îmi poartă numele, a contribuit enorm la atragerea copiilor către tenis. Sunt peste 100 de copii acum la această competiție, iar acest lucru demonstrează că avem un turneu bine organizat, lumea se simte excelent la Curtea de Argeș, iar copiii vin cu plăcere. Baza sportivă este frumoasă, s-au făcut investiții foarte mari aici. Mă bucur să văd asta, este o mândrie chiar pentru România, și este de apreciat ceea ce a reușit domnul Cozma, să adune oameni de calitate, să dea o șansă acestui sport. Acum căutăm micuți care să ajungă, la rândul lor, jucători de top, să ne calce pe urme, să demonstreze că investiția în ei a meritat din plin. Avem copii foartre talentați, iar dacă lucrăm la capitolul de infrastructură, de organizare, le dăm acestor copii șansa ca să concureze cu cei mai buni din lume“, a spus Victor, care a asistat la partide și a dat autografe celor mici. “Încă de la început ne-am orientat spre Victor Hănescu, care era cel mai bine cotat jucător de tenis din România, pentru a da numele său acestui eveniment. Turneul este printre cele mai apreciate din țară, avem peste 100 de participanți, iar pe viitor îmi doresc să ajungem la 15-20 de ediții. Acum am discutat cu Hănescu și sper ca în următoarele săptămâni să materializăm și niște proiecte pentru juniori, deoarece tinerii trebuie susținuți“, a declarat Ioan Cozma, Director General Dr. Oetker România, sponsorul competiției. Trofeul Victor Hănescu este o competiţie din circuitul intern al FR Tenis pentru categoriile de vârstă 10-12-14 ani, băieţi şi fete, simplu şi dublu. Turneul este organizat de FR Tenis şi Tenis Club Curtea de Argeş. “Acest trofeu este foarte apropiat de sufletul nostru pentru faptul că Victor Hănescu este cel mai valoros jucător român din ultimii 15 ani și că este extrem de apropiat de orașul nostru. Trofeul Victor Hănescu, care de la an la an a crescut în valoare și calitate, este cel mai important proiect de tenis în care Dr. Oetker România s-a implicat. Sper ca dintre micuții care au evoluat în cele nouă ediții ale acestei competiții să ajungă cât mai mulți să reprezinte România în circuitele internaționale“, a declarat Ioan Cozma, Director General Dr. Oetker Romania.

“Mă bucur că am ajuns să se organizeze cea de-a noua ediție a acestei competițiii. Este o bună șansă pentru copii de a face primul pas spre marea performanță și îmi doresc ca să ajungă cât mai mulți dintre participanți să joace în marile circuite internaționale. Am certitudinea că vom urmări la Curtea de Argeș un tenis de calitate”, a declarat Victor Hanescu. Sponsorul principal al evenimentului este Dr.Oetker. Ediția 2015 se bucură de sprijinul sponsorilor: Karcher, Steinel, Râureni, Consiliul Local Curtea de Argeş, Posada, Consiliul Judeţean Argeş, Păstrăvăria Brătioara, Lupa GPS, Vodafone si Angelli. Parteneri media: Radio Argeș Expres si Ziarul Argeș Expres. Promotorul turneului este SCG-Smart Corporation Group. Dr. Oetker are o tradiție de peste 120 de ani pe plan internațional, iar în România activează de peste 16 ani. Astăzi, Dr. Oetker România ocupă, cu cele peste 230 produse, poziția de lider de piață pe toate categoriile sale: ingrediente pentru prăjituri, deserturi pudră, conservanți pentru legume și fructe, pizza & snack-uri.

 

 

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentToate Rotile Sus
Articolul următorCraiova-i muzicală

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ