Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti asteapta noi membri

0
52

Fiind infiintata la sfirsitul anului 2006, Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti (AISS) reprezinta singura forma de organizare juridica a celor care iubesc si sustin Steaua Bucuresti. In pragul aniversarii a 60 de ani de la momentul 7 iunie 1947 (cind, prin ordinul Ministrului de Razboi Mihail Lascar, si-a facut aparitia clubul nostru), am considerat ca a venit timpul ca si din punct de vedere al suporterilor sa ne aliniem la standardele lumii din care speram sa facem parte pe plan sportiv. Realizind ca eforturile noastre pot fi canalizate spre niste scopuri mult mai concrete decit simple discutii ramase fara o finalitate, ne-am luat inima in dinti si am inceput lupta cu birocratia, reusind in cele din urma sa indeplinim toate formalitatile pe care legea le prevede pentru infiintarea unei organizatii non-profit.

Probabil ca ideile si sperantele noastre sunt sintetizate cel mai bine de emblema pe care am ales-o. Steagul simplu, rosu cu albastru, in miscare, arata ca Asociatia se adreseaza celor care isi sustin activ echipa si simt nevoia sa se implice in loc sa asiste pasiv la desfasurarea evenimentelor. Tricolorul subliniaza rolul important pe care Steaua il are in promovarea imaginii Rominiei peste hotare, si arata, in acelasi timp, ca suntem un club al rominilor de pretutindeni. Scutul este justificat de istoria militara (sa nu uitam ca mai intii a fost “AS Armata Bucuresti”) si de valorile cu care ne identificam (onoarea, curajul, spiritul de lupta), iar deviza (“SEMPER SVPERIORES,” latinescul sloganului “INTOTDEAUNA SUPERIORI”) provine din mindria pe care o avem in calitate de suporteri ai unui club ce este nu numai un etalon al performantei ci si un simbol al spiritului rominesc.

Infiintarea a venit intr-o perioada grea pentru Steaua. In urma anomaliilor tranzitiei autohtone, clubul era (situatia nu s-a schimbat inca) spart, din punct de vedere legal, in doua: CSA Steaua (partea care apartine Ministerului Apararii) si FC Steaua (finantata sau “creditata” de catre un personaj controversat al scenei politice). In timp ce sectia de fotbal a deviat puternic de la linia sobra si eleganta pe care au impus-o oameni ca Ion “Sfinxul” Alecsandrescu, celelalte sectii trec printr-o perioada de restriste cauzata de aderarea Rominiei la NATO si diminuarea fondurilor disponibile. In acelasi timp, suporterii sunt debusolati, dezamagiti, si nu pot intelege ce s-a intimplat cu Steaua de odinioara. Momentul deschiderii inscrierilor in AISS (februarie – martie 2007) parea oportun, insa ritmul acestora nu a fost unul debordant. Pina in momentul de fata, peste 100 de persoane au ales sa devina membri cotizanti, printre ei numarindu-se si un membru onorific: Miodrag Belodedici.

O sursa importanta a veniturilor Asociatiei este reprezentata de reclama de pe site-ul suporterilor stelisti, WWW.FCSTEAUA.RO. Cu toate ca in cei peste 5 ani de existenta a site-ului refuzasem sa facem acest pas din consideratie pentru utilizatorii fideli, am considerat ca s-a ajuns la momentul in care un contract de publicitate ar face mai mult bine decit rau. Inarmati cu primele noastre fonduri, am inceput sa planificam citeva campanii apreciate, speram noi, de publicul nostru tinta.

Mai intii a fost aniversarea de pe 7 iunie la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti – primul eveniment de acest tip din tara noastra – unde pe linga cei 1.000 de fani ne-au fost alaturi Gabi Balint, Gica Hagi, Ilie Dumitrescu, Mirel Radoi, judokana Alina Dumitru,  presedintele HC Steaua, Cristian Cirlan si scriitorul Constantin Ardeleanu, autorul cartilor “Campioana Campioanelor – Apoteotica Steaua si “Ilie Savu” Inceput de Iliada”. Maestru de ceremonii, nimeni altul decit fostul crainic de stadion, Gabi Safta. Dupa discursuri, aplauze si proiectii video, petrecerea s-a stins in orele tirzii ale noptii, iar noua scandare, “Ole, Ole, 60 de ani de glorie” ne-a ramas tuturor in memorie pe drumul spre casa. Realizarea in conditii atit de bune nu ar fi fost posibila fara ajutorul ambelor peluze steliste. Aceasta colaborare ne-a dat sperante pentru planurile de viitor pe care le avem, si pe care nu le putem duce la bun sfirsit de unii singuri.

Profitind de conditiile favorabile (interes mare, distanta mica, in comparatie cu Londra sau Sevilla), am organizat deplasarea la meciul de la Praga pentru 100 de suporteri (2 autocare). De asemenea, am contribuit la realizarea primei coregrafii intr-o deplasare externa – o borna importanta din istoria miscarii ultra din Rominia. Tema acesteia a fost, din nou, perioada 1947 – 2007, una in care Steaua si-a pus amprenta intr-un mod decisiv asupra sportului din tara noastra.

Nu peste mult timp, a mai urmat o premiera. 30 de persoane au incurajat Clubul Sportiv al Armatei in finala Cupei Rominiei, pierduta pe patinoarul Vakar Lajos din Miercurea-Ciuc in fata Sport Club-ului. AISS a asigurat transportul gratuit al acestora cu un autocar inchiriat. Cu toate ca scorul a fost unul drastic pentru noi (1-6), niciunul dintre participanti nu a regretat drumul facut, deoarece daruirea echipei noastre ne-a facut sa acceptam ca in acea zi nu s-a putut mai mult. Speram sa fim prezenti din nou, in numar mai mare, la deplasarile importante din sezonul 2007-2008 (finala Cupei Rominiei si finala Campionatului, daca Steaua se va califica), dar ne vom stradui, in masura in care va fi posibil, sa promovam si alte sporturi (rugby, handbal, etc.).

Anul 2007 nu a luat inca sfirsit, insa preferam sa pastram suspansul asupra actiunilor ce vor urma in pentru perioada urmatoare, si sa facem tuturor o surpriza placuta prin ideile pe care le vom pune in practica.

In afara acestor realizari cuantificabile, am facut pasi mari spre expunerea mediatica pe care ne-o dorim. Membrii fondatori ai Asociatiei au participat in mai multe rinduri ca invitati la emisiuni sportive ale posturilor TVR2, Boom Sport (televiziune), Sport Total FM si Europa FM (radio). Comunicatele AISS au fost primite cu interes de catre presa, si consideram ca am reusit in buna masura sa clarificam anumite aspecte legate de viata suporterului stelist, chiar daca avem inca multe lectii de invatat in domeniul comunicarii.

Una peste alta, suntem fericiti ca existam in aceasta forma si consideram ca, in ciuda tuturor eforturilor, am luat o hotarire inteleapta. Multi dintre noi ne cunosteam deja in momentul infiintarii, insa proiectele noastre erau prea complexe pentru a fi realizate fara sa trecem la aceasta forma de organizare. Am cunoscut, si suntem siguri ca vom mai cunoaste de-a lungul activitatii noastre, oameni care au apreciat valorile si principiile propuse de noi, dar am fost uneori si criticati sau ignorati. Suntem constienti de faptul ca perfectiunea este un ideal la care nu putem decit sa tindem, si totusi mergem inainte cu convingerea ca a te implica si a reusi partial inseamna mult mai mult decit a sta deoparte.

Portile noastre sunt deschise tuturor celor care considera ca pot contribui cu ceva la Asociatie. Va asiguram pe toti ca nu avem interese ascunse, si ca singurul nostru scop este un viitor mai bun pentru Steaua Bucuresti si pentru suporterii sai. Indiferent de ce se va intimpla, vom ramine alaturi de aceste culori!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here