Artimon a plecat. Zenga, favorit pentru a prelua Poli!

0
67

Antrenorul principal al Politehnicii Timişoara, Alin Artimon, şi-a anunţat ieri seară demisia.

Patronul Marian Iancu a precizat că, în zilele viitoare, îl va oferta pe Walter Zenga. Până la numirea unui nou antrenor principal, conducerea tehnică va fi preluată de secundul lui Artimon, Iosif Rotariu.

“M-am săturat ca oamenii care conduc clubul să aibă o părere deformată despre mine, o părere transmisă de unii care au interes. M-am săturat ca toată munca pe care am făcut-o într-un tur să fie ştearsă după un singur amical, cel cu Craiova. M-am săturat ca de fiecare dată când Poli câştigă, să fie meritul echipei tehnice şi atunci când pierdem, Artimon să fie singurul vinovat. M-am săturat pentru că, după meciul cu Dinamo, au apărut oameni care îşi arogă merite, deşi ei nu mai trecuseră de două săptămâni pe la stadion!”
, a declarat Artimon pentru “Violamania”.

“Nu cunosc exact ce s-a întâmplat, are el motivele lui. Noi îi vom analiza demisia şi vom lua o hotărâre în acest sens. Decizia de a demisiona a fost a lui, noi nu i-am spus nimic. Mă aşteptam la lucrul acest fiindcă nu putea să reziste din punct de vedere psihic. Vom trece repede peste aceste momente pentru ca “the show must go on”
, a declarat Marian Iancu la Telesport.

Patronul Timişoarei a anunţat că primul pe lista sa pentru a prelua echipa de pe Bega este italianul Walter Zenga: “Cel mai mult mi-l doresc pe Zenga. Daca vom putea să-l aducem, Zenga are prioritate”. Zenga antrenează în prezent echipa arabă, Al Ain, având un contract în valoare de aproape o jumătate de milion de dolari, care va expira peste doi ani.

în cazul în care negocierile cu italianul vor eşua, Iancu a precizat că pe lista sa se mai afla Ioan Ovidiu Sabău şi Petre Grigoraş, amândoi aflaţi sub contract, primul cu Bistriţa, al doilea cu Oţelul Galaţi, aşa că va fi destul de greu să fie aduşi în Banat.

în privinţa lui Andone, Iancu a declarat spune că nu se pune problema ca el sa fie ofertat pentru că nu se pliază planurilor de viitor ale Timişoarei. Boss-ul bănăţenilor a explicat de ce nu l-a mai ofertat pe Andone. “Ando e un om deosebit, cu care sunt prieten, dar acum nu poate antrena Poli. Timişoara e ceva aparte, gândeşte într-un anume fel şi nu este benefică acum venirea lui”, a conchis Marian Iancu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here