Arsenal, invinsa la Everton

0
74

Într-una din cele mai interesante partide din etapa din Anglia, Arsenal, echipă care se află în luptă pentru locul trei, a pierdut surprinzător cu 0-1 la Everton Liverpool după reuşita lui Andy Johnson din prelungiri.

Fără accidentatul Thierry Henry şi cu mari probleme în defensivă, acolo unde a fost titularizat din nou Gilberto Silva, Arsenal nu a rezistat ritmului şi a pierdut trei puncte preţioase în deplasarea de la Everton.

După un joc echilibrat şi destul de tare, cu foarte multe cartonaşe galbene, Arsenal a cedat pe final în faţa celei de-a doua echipe din Liverpool, Everton, după reuşita lui Andy Johnson (foto) ce a venit în urma unei lovituri de colţ.

De înfrângerea lui Arsenal a profitat într-o mică măsură FC Liverpool, o altă aspirantă la locul trei, în condiţiile în care elevii lui Rafa Benitez au plecat cu un punct de la Birmingham, 0-0 cu Aston Villa.

În al treilea meci de duminică, Charlton a învins cu 2-0 pe Newcastle, goluri marcate de chinezul Zhang şi de Jerome Thomas, din penalty, astfel că după 30 de etape, Manchester United este lideră în Anglia cu şase puncte avans faţă de Chelsea, 20 faţă de Arsenal şi 21 faţă de Liverpool.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here