ANALIZA ROMANIA – SERBIA 2-3/ Sperante inecate

0
67

Vaporul lui Piţurcă ar fi eşuat la Constanţa dacă ar fi fost deturnat de piraţii somalezi sau, înainte, dacă ar fi pierdut bătălia Atlanticului cu feroezii. În schimb, a fost doar scufundat de crucişătorul lui Radomir Antici. Ceea ce se înscrie în logica lucrurilor

România – Serbia 2-3 (Marica 50, D. Stoica 74 / Jovanovic 18, D. Stoica 44 ag., Ivanovic 59)

Meciul cu Serbia a fost momentul “make or break” pentru naţionala României. Cu alte cuvinte, învingeam, ne relansam cursa de califi care la Campionatul Mondial de anul viitor. Pierdeam, şi vedeam hăul căscându-se între noi şi favoritele grupei: trupa lui Antici, respectiv Franţa. Am sucombat oarecum previzibil, în condiţiile unor absenţe importante (Chivu, Goian, Ghionea, Florentin Petre) dar care sub nici o formă nu pot constitui alibiuri ieftine. Am revenit de două ori, iluzionându-ne frumos. Dorel a fost la mare, ca în reclamă, şi tot vorba reclamei nu mai vrem să facă aşa. Nicu n-a fost distribuit în rolul de Mesia, şi pentru această neglijenţă Piţurcă ar putea fi înjurat, dar în opinia noastră ar trebui mai degrabă felicitat. Şi-a protejat jucătorul, transformat peste noapte de o presă surescitată într-un fotbalist atomic, ce avea să spulbere de unul singur oastea slavă.

Iluzii şi deziluzii

În urmă cu ceva vreme, Emerich Ienei a produs nişte cuvinte memorabile, pentru care a fost luat extrem de prompt peste picior de cei care nu l-au înţeles. “Să nu ne facem iluzii, ca să nu avem deziluzii”. Problema nu este că România a pierdut. Insuccesul, ca şi triumful, reprezintă doar un capitol în marea carte a fotbalului. Problema este că ne fabricăm foarte repede idoli, şi tot atât de repede îi călcăm în picioare, în loc să realizăm cât de subţire este poleiala lor.

Aşa cum a subliniat şi selecţionerul, Mutu, altfel unul dintre remarcaţii duelului de la Constanţa, este parte a unei echipe. La fel Costea sau oricare altul dintre convocaţi. Nu trebuie scoşi din rând vinovaţii şi nici trecut la decimări. Trebuie să ne privim cu luciditate în oglindă şi să vedem cam unde stăm. Pentru că insuccesul de pe “Farul” este ultima verigă dintr-un lanţ al slăbiciunilor. Una precedată de rateurile din cupele europene. De valizele plimbate de-a lungul şi de-a latul Ligii I. De împuţinarea transferurilor. De repatrieri. De neglijarea copiilor şi juniorilor. De parvenitismul multor conducători de club.

Vom creşte cu paşi mici

Pentru minuni, mergeţi la Sfânta Paraschiva, nu îl aşteptaţi pe Nicu. Fotbalul are o cauzalitate pe care de multe ori o uităm dinadins, dar şi un mod aparent sadic de a ne taxa. Şi dacă vom continua să încasăm amenzi din patru în patru ani, fără să ne corectăm metehnele, pas cu pas, o dezvoltare durabilă a fotbalului românesc nu are şanse de izbândă.

Picătura de optimism într-un ocean de amărăciune: tineretul a învins Andorra cu 2-0. Să ne bucurăm, făcând haz de necaz? Orice călătorie mare începe cu un pas mic.

“Asta e forţa noastră în momentul de faţă, sper ca pe viitor să reuşim mai multe” – Adrian Mutu

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here