ANALIZA LIGA I/ Mersul impiedicatilor

0
74

Campionatul pare unul echilibrat doar la prima vedere. Datorită formei scăzute, nici o pretendentă la supremaţie nu profită de paşii greşiţi ai celorlalte. Este imposibil de anticipat cine va triumfa în final

Titlul este departe de a fi jucat în acest moment şi nici nu există echipă care să se fi detaşat prin număr de puncte. Teoretic, competiţia internă pare acum cît se poate de echilibrată, oferind întîlniri pe muchie de cuţit. Însă acest echilibru nu este dat de valoarea egală a echipelor, ci mai mult de prăbuşirea unor lideri. Prin prisma clasamentului, campionatul arată cel puţin ciudat. Dinamo este lider fără să joace mare lucru, însă nu este un lider detaşat. Steaua pozează în urmăritoare, dar şi jocul ei scîrţîie. Culmea, echipa cu parcursul cel mai constant de pînă acum, FC Timişoara, se află de-abia pe poziţia a patra, din cauza celor şase puncte pierdute în urma penalizării. CFR-ul surprinde, evoluţiile din campionat fiind diametral opuse celor din Liga Campionilor. În fine, printre surprizele plăcute ale actualei stagiuni se află Unirea Urziceni, echipa lui Dan Petrescu arătînd forţă şi curaj, iar FC Braşov şi SC Vaslui reprezintă “strigătul” Provinciei.

“Greu de ucis”

La fel de ciudat pare şi faptul că nici o echipă nu are forţa de a se detaşa în momentul în care pretendentele la supremaţie păşesc greşit. Un exemplu cît se poate de elocvent îl constituie ultima etapă din campionat. Mai întîi a călcat strîmb Steaua. “Roş-albaştrii” s-au împiedicat acasă de nou-promovata din Otopeni, reuşind să egaleze în ultimele secunde ale întîlnirii. A fost rîndul CFR-ului să o “comită”. Egala lui Chelsea nu s-a putut impune la Galaţi, izbutind şi contraperformanţa unui autogol. Rapid a clacat fără drept de apel la Tîrgu Jiu în faţa unei echipe aflate în chinurile tentativei de salvare. Urziceniul a cedat pe propriul teren în faţa Iaşiului, altă formaţie din subsol, în timp ce FC Braşov şi SC Vaslui şi-au împărţit punctele. Doar Dinamo şi FC Timişoara s-au impus, ambele acasă, însă după meciuri extrem de grele. Astfel, Dinamo s-a trezit în poziţia de lider fără să joace mare lucru.

Ieşirea din Europa, o binecuvîntare deghizată

Deşi pentru soarta fotbalului românesc eliminarea in corpore a celor cinci reprezentante ale noastre în Cupa UEFA are efecte devastatoare pe termen lung, într-un campionat cantonat în actualitate această ieşire prematură din a doua competiţie continentală poate fi considerată cu uşurinţă mană cerească. Fără să mai trebuiască să îşi bată capul cu deplasări la mijlocul săptămînii, precum “suratele” CFR Cluj şi Steaua, cele cinci îşi vor concentra toate forţele pe duelurile interne. Dinamo, Urziceniul şi Timişoara au astfel oportunitatea să îşi consolideze poziţia la vîrf şi să abordeze returul de pe un loc extrem de favorabil, în timp ce Rapid şi FC Vaslui pot ieşi din criza care le afectează de ceva vreme.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here