ANALIZA LIGA I: CFR CLUJ – DINAMO/ Urla cainii-n Gruia

0
55

Reluarea campionatului aduce cu sine şi un derby care va influenţa cu certitudine identitatea cîştigătoarei titlului. Dacă în acest weekend italienii se delectează cu AS Roma – Inter, iar spaniolii cu Atletico – Real Madrid, la noi, show-ul va fi asigurat, vineri, în Gruia, de CFR Cluj şi Dinamo. Egalii lui Chelsea au doar varianta victoriei, altfel îşi compromit şansele la campionat.

Nouă puncte constituie distanţa în clasament dintre liderul Dinamo şi campioana ultimei ediţii, CFR Cluj, însă trupa din Gruia nu are probleme de moral înaintea marii confruntări din Gruia. După ce ai bătut pe “Olimpico” pe AS Roma iar acasă ai ţinut-o în şah pe multimilionara Chelsea, e greu să îţi mai fie teamă de alde Bratu şi “Danciu”. După ce ai trăit printre zei, muritorii nu mai au cum să te impresioneze. Dincolo de acest aspect, Clujul ştie un singur lucru: că trebuie să bată pentru a se apropia de podium, echipa “feroviară” fiind, după zece etape, doar pe locul cinci, la trei puncte în spatele locului patru ocupat de FC Timişoara şi la cinci de Steaua, respectiv Unirea Urziceni. În opinia căpitanului cfr-ist, Ricardo Cadu, pauza de campionat dinaintea derby-ului a picat cum nu se putea mai bine, facilitîndu-le astfel o pregătire ca la carte pentru meciul cu “alb-roşiii”.

“Eram un pic obosiţi după numărul mare de meciuri jucate într-un interval atît de scurt. Dinamo are o echipă bună, sînt pe primul loc, dar trebuie să-i învingem. Au un avans destul de consistent faţă de noi în clasament, şi aceasta este şansa noastră să ne apropiem”, a punctat lusitanul.

Trombetta, om de totul sau nimic

Şi mai categoric este antrenorul lui Cadu, italianul Maurizio Trombetta, regizorul revirimentului fabulos al CFR-ului din ultima lună. El crede că dacă formaţia sa nu va cîştiga acasă împotriva “cîinilor”, îşi poate lua adio de la campionat! “Nouă puncte faţă de Dinamo sînt multe. Jocul cu Dinamo este la fel de important pentru noi cum a fost cel de la Galaţi. Dacă învingeam etapa trecută, atunci se menţinea aceeaşi distanţă faţă de Dinamo. Vom trata meciul cu aceeaşi determinare de pînă acum pentru a obţine maximum de puncte pe teren propriu. În cazul unei înfrîngeri cu Dinamo, vom ieşi din lupta pentru titlu. Însă nici nu vreau să mă gîndesc la asta. Nici egalul nu e bun!”, şi-a expus italianul planul de bătaie.

Cluj, derby după derby

Ambele echipe intră în acest duel după meciurile din Cupă de la mijlocul săptămînii: Dinamo cu FCM Tîrgu Mureş, iar CFR Cluj cu U. Cluj, ambele marţi. Practic, “feroviarii” sar din derby în derby, confruntarea cu concitadinii fiind una de mare prestigiu în orice condiţii. De remarcat şi că CFR pare formaţia mai obosită, după probele de foc trecute în septembrie şi care, iată, continuă pînă la finele anului. De cealaltă parte, Dinamo a ieşit din Cupa UEFA şi mai are un singur dor: titlul şi deci calificarea directă în Liga Campionilor. Anul trecut, Lobonţ & Co. au remizat în Ardeal, 1-1.

Julio Cesar: “Nu ne temem de CFR”

Singurul cîştigător al Ligii Campionilor din garnitura lui Dinamo, Julio Cesar, aşteaptă cu nerăbdare derby-ul: “Este un meci important, cu o echipă care se bate la titlu, aşa cum vor fi toate din această perioadă. Nu ne e teamă de CFR, vom juca meciul cu ei la victorie, vrem să demonstrăm că putem fi campioni”. În altă ordine de idei, Marius Niculae va fi apt de joc la ora partidei din Gruia.

“În cazul unei înfrîngeri cu Dinamo, vom ieşi din lupta pentru titlu.” – Maurizio Trombetta, antrenor CFR Cluj

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here