Analiza / Italia: Internazionale Milano este aproape campioană în Italia

0
53

Cu un buget parcă mai mare decât de obicei şi cu un culoar favorabil după loviturile primite de principalele rivale, Juventus Torino şi AC Milan, Internazionale Milano a profitat din plin de şansa ivită şi este la doi paşi de câştigarea unui Lo Scudetto.

În ciuda investiţiilor masive făcute de familia Moratti, Inter a stat mereu în umbra rivalelor şi a trebuit să se mulţumească cu succese răzleţe şi mai puţin importante faţă de pretenţiile finanţatorilor.

Sezonul 2006-2007 şi mai ales scandalul meciurilor trucate ce a zguduit Il Calcio în vara anului trecut au dus practic la relansarea lui Inter Milano, formaţie ce a dominat ultimul an din Italia.

Cu un lot remaniat şi cu adversarele de o viaţă aflate în dificultate, Internazionale a zburdat în Serie A ajungând cu şapte etape înainte de final la un bilanţ de excepţie, 25 de victorii, şase egaluri, nici o înfrângere, 81 de puncte şi golaveraj 65-25.

Cu 16 puncte avans faţă de AS Roma şi 25 faţă de Lazio Roma, este aproape imposibil ca Inter să mai piardă Lo Scudetto în acest sezon, o victorie în meciul direct, de pe teren propriu, cu AS Roma de miercuri putând aduce şi matematic titlul în buzunarul formaţiei antrenate de Roberto Mancini.

Astfel, dacă titlul poate fi decis matematic încă de la meciul Inter – AS Roma de miercuri, 18 aprilie, italienii vor urmări cu atenţia până în ultima etapă, foarte probabil, luptele date pentru îndeplinirea celorlalte obiective.

AS Roma şi Lazio Roma se bat de la distanţă pentru locul doi, ultimul care asigură calificarea direct în grupele Ligii Campionilor, Lazio însă trebuie să-şi apere locul de pe podium în faţa lui AC Milan, Palermo sau chiar Empoli.

AC Milan este favorită să încheie campionatul cel puţin pe locul patru, ultimul care asigură calificarea în preliminariile Ligii Campionilor, loc la care mai visează în acest moment şi Palermo, Empoli sau Fiorentina.

Palermo şi Empoli ocupă în acest moment cele două locuri de Cupa UEFA iar poziţiile lor sunt ameninţate doar de Fiorentina lui Adrian Mutu în timp ce Atalanta, Sampdoria şi Udinese, toate cu câte 39 de puncte, fiind puţin prea departe de cupele europene.

În schimb, de la locul 11 în jos, adică celelalte formaţii, Cagliari, Livorno, Catania, Torino, Siena, Chievo, Reggina, Parma, Messina şi Ascoli, se duelează în ultimele şapte etape pentru salvarea de la retrogradare.

În acest moment, Reggina, Parma, Messina şi Ascoli sunt în pericol însă orice se poate întâmpla în ultimele meciuri, chiar şi Ascoli, formaţia lui Vali Năstase, ultima clasată, având şanse la salvare deşi este la opt puncte de salvare.

Printre cele mai importante meciuri rămase de jucat din Serie A se remarcă Internazionale Milano – AS Roma, pe 18 aprilie, Lazio – Fiorentina, pe 22 aprilie, AS Roma – Lazio, pe 29 aprilie, Palermo – AS Roma, pe 6 mai, AC Milan – Fiorentina, pe 6 mai, Internazionale – Lazio, pe 13 mai.  

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here