ANALIZA ETAPA A IV-A/ Si-a revenit Banel!

0
50

A patra rundă a Ligii I şi-a distribuit în mod egal meciurile la sfîrşitul săptămînii, astfel că, începînd de vineri, am avut trei partide pe zi pentru a ne potoli foamea de fotbal. În prima dintre acestea s-au întîlnit, la Bistriţa, Gloria şi Poli Iaşi, două formaţii cu un început de campionat nu tocmai memorabil. Dacă “vampirii” adunaseră totuşi trei puncte, şi tot acasă, Bîlbă & Co. avuseseră un start catastrofal, cu trei înfrîngeri pe linie. Ionuţ Popa a mai încărunţit un pic după acest joc, pentru că echipa lui a cedat încă o dată, şi tot la un scor clar (1-3), fiind în plus umilită de Sabou, care a marcat de la aproape 60 de metri!

“Am luat un gol ca proştii, de la mijlocul terenului, numai noi puteam să îl luăm”, a spus tehnicianul ieşenilor, care, în ciuda situaţiei critice în care se află formaţia din Copou, nu se gîndeşte la demisie: “Eu nu-mi dau demisia, cine îşi dă demisia este laş. Nu m-am însurat ca să divorţez!”.
După patru eşecuri consecutive şi cu -8 la adevăr, ne întrebăm însă cît de îngăduitoare va mai fi “soţia”.

A doua partidă a etapei, dintre Unirea Urziceni şi Gaz Metan Mediaş, se anunţa echilibrată, după victoriile entuziasmante ale ambelor echipe în runda precedentă. A fost însă un simplu galop de sănătate al lui “Chelsea”, care a scuturat de patru ori plasa porţii apărate (falimentar) de Şteţca! Astfel că Unirea, deşi handicapată de accidentări, s-a cocoţat pentru cel puţin o zi pe fotoliul de lider, făcîndu-l fericit pe “Bursuc”.

De partea cealaltă, Cristi Pustai nu i-a cruţat pe Curtean şi ceilalţi: “Ne-am grăbit să facem nuntă după victoria cu Timişoara”.

Şi pentru că în discuţie a apărut Timişoara, să vorbim despre ultimul meci de vineri, care a avut loc pe Bega. Gazdele erau obligate să se reabiliteze în faţa propriilor suporteri după episodul “Gaz Metan”, iar sparring-partner le-a fost CS Otopeni. Nou-promovata, care a izbutit totuşi golul de onoare pe “Dan Păltinişanu”, se află ca şi Iaşiul la al patrulea eşec consecutiv, fiind nu doar “lanternă”, ci şi echipa cu cea mai slabă defensivă din Liga I.

Oare toamna se numără retrogradatele, mai nou? Greu de spus, pentru că şi programul a fost infernal, dar dacă Jesic are un iepure în joben, ar cam fi timpul să îl scoată.

Sîmbătă, Braşovul a trecut printr-o sperietură zdravănă, cînd s-a văzut condus aproape imediat după primul fluier, pe propriul teren, de Pandurii Tîrgu Jiu. Era un meci crucial pentru ambele formaţii, aflate într-o situaţie similară, cu o singură victorie la activ în primele trei etape. Însă zeiţa Fortuna doar a flirtat cu Eugen Neagoe, după care l-a luat de braţ pe Răzvan Lucescu. Ilyeş şi Sburlea au restabilit calmul sub Tîmpa, în timp ce gruparea din Valea Jiului retrăieşte coşmarul din sezonul trecut, cînd pierdea joc după joc, şi asta în condiţiile în care are ca obiectiv clasarea în prima parte a ierarhiei.

Bănel Nicoliţă s-a născut sub o stea norocoasă, şi acest lucru s-a văzut şi sîmbătă seară, în “Ghencea”. După golul de pe “Ali Sami Yen”, Bănel şi-a mai trecut în cont o reuşită şi un “assist”, care le-au oferit “roş-albaştrilor” succesul în faţa Argeşului, într-un meci în care s-au mai văzut un penalty ratat de gazde şi cîte un roşu de ambele părţi.

Dinamo a continuat seria perfectă a amfitrionilor din primele două zile cu un 4-1 de moral împotriva Gloriei Buzău, înaintea marelui derby cu Rapid. “Cîinii” şi-au făcut uitate evoluţiile modeste şi i-au stricat debutul lui Alvaro Magalhaes, noul antrenor al buzoienilor. Fără punct în primele patru runde, la fel ca Otopeniul şi Poli Iaşi, Buzăul tremură pentru pielea ei, cu toată canicula ce afectează Liga I.

Rapid este echipa care joacă cel mai frumos fotbal, considerau mulţi oameni de fotbal înaintea partidei de la Galaţi. Suporterii Oţelului nu au putut vedea însă spectacolul oferit de rapidişti, şi nu numai pentru că s-a jucat cu porţile închise, dar şi pentru că trupa lui Grigoraş a fost superioară băieţilor lui Peseiro.

După declaraţiile conducerii, constănţenii s-ar fi mulţumit şi cu un egal în faţa Vasluiului, dar rechinii au depăşit toate aşteptările şi au cîştigat, deşi au jucat aproape tot meciul în numai zece jucători de cîmp.

În ultimul meci al etapei, craiovenii au reuşit să dea lovitura la Cluj, scoţînd un 1-1 cît o victorie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here