ANALIZA/ EMERIC IENEI analizeaza evolutia primelor opt echipe din Liga 1

0
67

Emeric Ienei, una dintre somităţile fotbalului din România, este o persoană care nu are nevoie de nici o prezentare. Opinia sa a fost apreciată de-a lungul timpului, iar la finalul acestui campionat nebun a analizat evoluţia celor mai importante echipe din Liga I

1. CFR – “Felicitări, dar lupta adevărată se va duce în Europa”

La CFR s-au investit foarte mulţi bani, ba chiar poate spune că s-au şi irosit pentru ca această echipă de provincie să ajungă sus! Eu am un fix, să nu se schimbe jucătorii străini cu alţi jucători străini. Dacă aş aduce jucători din alte ţări, i-aş aduce pentru că sînt mai buni decît românii, nu ca să-i ţin pe bancă, aşa cum se întîmplă la CFR Cluj. Felicit conducerea pentru cîştigarea campionatului şi pentru toate reuşitele! Clujul cîştigă campionatul, după un tur pe care şi-l adjudecaseră la o mare diferenţă de puncte faţă de locul secund. Vreau să precizez că nu ne interesează cine este campioană în România, pentru că acest titlu îl poate lua orice echipă, lupta adevărată se duce în Europa. Fotbalul este o delectare pentru cei care investesc, pentru pasionaţi, nu ar trebui să fie înconjurat de atîtea violenţe şi de presupuse aranjamente.

2. Steaua – “Jocul echipei suferă”

Eşecul Stelei din penultima etapă cu Dinamo i-a readus pe clujeni în prim-plan. Mi-a părut rău că au pierdut cu Dinamo, dar au demonstrat că se poate juca şi fotbal adevărat. Nu spun că nivelul partidei a fost unul ridicat, ci doar că a fost un joc cinstit! Steaua este o echipă care doreşte să rămînă în top, iar pentru acest lucru patronul a făcut foarte multe. Totuşi, unele din acţiunile sale nu trebuie făcute în sport, pentru că nu-şi au locul. El (n.r. – Gigi Becali) crede că banul poate face totul, însă lucrurile nu stau aşa! Nu ar trebui să facă pe antrenorul, pentru că de asta plăteşte un antrenor de meserie. De ce să-l mai plătească pe acesta dacă vrea să facă el echipa? În plus, el aduce vorba de Dumnezeu, ba uneori se crede aşa! Toţi sîntem credincioşi, iar el nu este cel mai mare credincios dintre toţi. Doar eu ştiu cît de credincios sînt şi nu arăt asta în public, însă Becali crede că Dumnezeu îl va răsplăti dacă lasă bani la Muntele Athos! Ţin minte că acum ceva vreme a plătit lumina într-un cartier pentru că erau datorii foarte mari acolo, dar nu a făcut bine, pentru că a îndemnat oamenii la furt. Una este să ajuţi oamenii după inundaţii şi alta este să încurajezi infracţiunile. Cine nu îşi plăteşte lumina, trebuie să răspundă în faţa legii! Revenind la echipă, sud-americanii Stelei sînt valoroşi, dar nu sînt jucători cu nume. Le-a fost greu să se adapteze, pentru că România este mult diferită faţă de ţările din care au venit. La Steaua sînt jucători pe banca de rezervă care ar merita să joace mai mult decît unii de pe teren. Aş vrea să concluzionez prin a spune că jocul echipei suferă! Eu sînt foarte trist că au pierdut campionatul.

3. Rapid – “Cel mai frumos fotbal”

De un an şi jumătate mi s-a părut echipa cu cel mai frumos fotbal din campionat! I-a costat foarte mult lipsa de concentrare în meciurile cu echipele mici, a se vedea rezultatele cu UTA, “U” Cluj sau Gloria Buzău! Ei au o echipă foarte bună, care se poate implica fără probleme în lupta pentru titlu. De altfel, pe ei i-au măcinat schimbările de antrenori, care nu au făcut nimănui nici un bine. Un antrenor trebuie să aducă un echilibru la echipă, iar la Rapid numai echilibru n-a fost.

4. Dinamo – “O mulţime de probleme”

Nici nu ştiu de unde să încep, pentru că sînt o mulţime de probleme la Dinamo! Antrenorii, nemulţumirile acţionarilor, toate şi-au spus cuvîntul în acest sezon. Au fost patru-cinci antrenori de top la cîrma echipei din Ştefan cel Mare, dar acţionarii nu au fost mulţumiţi. Sînt de părere că Rednic a destabilizat vestiarul la începutul sezonului, iar acum tot la el s-a ajuns! Eu am ţinut foarte mult la el ca jucător, chiar vreau să subliniez acest lucru. Un antrenor nu are voie să facă negocierile pentru aducerea unui jucător şi nici nu are voie să se expună, pentru că, dacă jucătorii vor fi aduşi aşa, ei vor cere antrenorului dreptul de a juca. Şi-n cazul acesta, ce s-ar întîmpla cu alcătuirea obiectivă a unei echipe? Pe de altă parte, vreau să felicit jucătorii pentru meciul cu Steaua.

 5. Unirea Urziceni – “Mi-a plăcut cel mai mult”

Cel mai mult mi-a plăcut această echipă! Unirea a fost o formaţie mică, dar care a reuşit prin echilibru să facă performanţă, deoarece nu au existat scandaluri. Nu pot spune că sînt nume foarte mari la echipă, însă Dan Petrescu a reuşit să-i aşeze atît de bine în teren, încît a obţinut maximul de la fiecare jucător. În acelaşi timp, le-a insuflat mentalitatea de învingători şi aşa au venit succesele. Bogdan Mara a avut o contribuţie foarte importantă, iar la nivelul la care se află acum, este jucător de echipa naţională! Ei au o şansă foarte mare în Cupa României, pot să cîştige un trofeu foarte important. Dar vor avea un meci foarte greu, pentru ca CFR va încerca să obţină eventul, iar ialomiţenilor nu le va fi uşor!

6. Poli Timişoara – “Revelaţia sezonului”

Ei sînt revelaţia de anul acesta! Iancu a făcut treburi bune la Timişoara! Dacă nu se făceau nişte greşeli la începutul campionatului, probabil ca erau protagonişti în lupta pentru titlu de la finalul sezonului.

7. FC Vaslui – “S-au lepădat prea repede de Munti!”

Au pornit bine în acest sezon, dar s-au lepădat prea repede de Dorinel Munteanu! Ei sînt una dintre echipele importante din România, care trebuie să aspire la o clasare cît mai bună în fiecare sezon.

8. Oţelul Galaţi – “Au avut un joc bun”

Mi-a plăcut foarte mult ca joc şi ca organizare. Eu o echipă echilibrată, cu jucători valoroşi în fiecare compartiment: Paraschiv la mijloc, Jula şi Szekely în atac. Oricum, nu numele jucătorilor m-au impresionat, ci jocul întregii echipe gălăţene.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here