ANALIZA CUPE EUROPENE/ Dupa Apocalipsa

0
74

Formaţiile româneşti au părăsit competiţiile europene lăsînd în beznă fotbalul nostru. Pentru a ne spori amărăciunea, majoritatea dintre fostele noastre adversare îşi continuă parcursul aşteptînd cu nerăbdare o primăvară plină de promisiuni. Doar Estul a capotat

Sezonul european fotbalistic a început mai mult decît promiţător pentru noi. Fără prea multe zbateri, ne-am trezit în Europa cu aproape jumătate din echipele din prima divizie. Culegeam roadele unui parcurs de excepţie din urmă cu cîţiva ani al Stelei şi Rapidului. Sigur, meritul este şi al formaţiilor care au făcut pasul spre Europa, unele în premieră. CFR a pătruns direct în grupele Ligii Campionilor din postura de deţinătoare a titlului. Steaua s-a aşezat la masa bogaţilor, după “dubla” cu Galatasaray. Dinamo, Timişoara, Rapid şi, performanţă istorică, Unirea Urziceni au pătruns pe tabloul Cupei UEFA. Tot aici a apărut, din Intertoto, şi FC Vaslui. Era pentru prima oară în întreaga istorie a fotbalului românesc cînd ieşeam în Europa cu o asemenea “armada”.

Vise deşarte

În pretenţioasa Champions League, sorţii n-au fost deloc generoşi. AS Roma, Chelsea şi Bordeaux, de-o parte, şi Bayern, Lyon şi Fiorentina, de cealaltă, erau adversari de calibru pentru CFR Cluj şi Steaua. Nimeni nu credea că cele două formaţii din România ar putea ieşi din grupe. În Cupa UEFA însă lucrurile au stat cu totul altfel. Doar Unirea Urziceni a avut ghinion, Hamburg părînd un adversar colosal pentru o debutantă în competiţiile de pe Bătrînul continent. În schimb, Rapid, Timişoara şi, în special, Dinamo păreau favorite în disputele cu Wolsburg, Partizan Belgrad şi NEC Nijmegen. Nici Vasluiul, aflată tot în postura de debutantă, nu arăta a victimă în faţa Slaviei Praga.

Estul, ca victimă

După cum se ştie, realitatea a fost una cu adevărat dezastruoasă pentru toate formaţiile noastre. CFR Cluj a lăsat senzaţia că poate oferi surpriza, însă Liga Campionilor s-a dovedit a fi o pălărie mult prea mare. În nota obişnuită, Steaua a clacat în disputa cu “granzii”. Adevărata dramă s-a petrecut însă în Cupa UEFA, toate cele cinci reprezentante ale României părăsind competiţia în “bloc”, chiar după prima manşă. Nu cu aceeaşi situaţie se confruntă şi fostele noastre adversare. Pentru că, din 11 echipe, nouă aşteaptă primăvara europeană. Doar Partizan Belgrad şi Slavia Praga, adică Estul Europei, au părăsit competiţia.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here