ANALIZA CUPA UEFA/ Cele 7 care nu sperie Vestul

0
42

Participarea cu şapte echipe în această ediţie a cupelor europene pare a fi un cadou otrăvit pentru România, care riscă să cadă în clasamentul coeficienţilor şi astfel să piardă din reprezentante dacă acestea nu fac puncte

Se spune că nu este greu să ajungi în vîrf, mult mai dificil este să te menţii acolo, iar această butadă se verifică şi pentru Liga I, care de la sfîrşitul anilor 90 şi pînă la momentul actual a făcut pasul de la obscuritate la proeminenţă. Dacă acum circa un deceniu, de pildă, campioana noastră intra în primul, cel mult al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor şi aveam, cu chiu cu vai, încă două echipe în fazele incipiente ale Cupei UEFA, respectiv Intertoto, evoluţiile tot mai bune ale echipelor româneşti din ultimele două-trei sezoane s-au tradus prin creşterea numărului de reprezentante în cupele europene şi intrarea acestora în fazele mai avansate ale competiţiilor continentale.

Practic, o utopie în urmă cu cîţiva ani, Liga I a ajuns să concureze cu Bundesliga, Eredivisie sau liga portugheză în termeni de performanţă, cimentîndu-şi locul în ierarhia coeficienţilor UEFA, cea care dictează numărul de participante în proxima ediţie a cupelor europene. Aşa se face că în actualul sezon, 2008-2009, campioana noastră (CFR Cluj) a primit dreptul de a evolua direct în grupele Ligii Campionilor, Steaua a intrat în turul III preliminar al aceleiaşi întreceri, iar în Cupa UEFA ne-au revenit patru poziţii (ocupate de Dinamo, Rapid, Urziceni, Timişoara), la care s-a adăugat ca “bonus” un loc în Intertoto, fructificat la maximum de FC Vaslui, care a ajuns, iată, să bată la poarta grupelor C2.

Ca în 1994

O singură dată în istoria campionatului intern s-a mai consemnat o prezenţă românească atît de numeroasă în cupele europene, deşi comparaţia se opreşte la statistică. Se întîmpla în 1994, an în care din Divizia A campioana Steaua a mers în Liga Campionilor, Gloria Bistriţa în Cupa Cupelor, tridentul Rapid-Dinamo-Craiova în Cupa UEFA, iar Universitatea Cluj şi Farul în Cupa UEFA Intertoto. Atunci însă doar echipa din Ghencea a ţinut steagul sus prin accederea în grupe, celelalte şase fiind eliminate extrem de rapid.

Profeţ ii despre trecut

Avem şapte în Europa, toate bune şi frumoase, numai că acum încep problemele. “Noblesse oblige”, cum ar zice francezii, altfel spus, o dată cu privilegiile vine şi responsabilitatea. Ne-am văzut pe cai mari, însă trebuie să învăţăm să îi călărim, dacă nu vrem să ajungem iar pe mîrţoage.

Ca să ne menţinem în elită, ideal ar fi ca toate cele şapte formaţii să facă puncte. Dacă nu vom fructifica însă acest moment unic în istoria fotbalului de la noi, ne întoarcem de unde am plecat, la 3-4 echipe în cupele europene, obligate să treacă prin calvarul tururilor preliminare, în care după lupte de gherilă cu bucătarii şi pescarii vom da peste nume grele din campionatele tari.

Cum se calculeaza coe ficienţ ii

În desemnarea numărului reprezentantelor unei ţări în competiţiile sale, UEFA ţine cont de prestaţiile cluburilor din ţara respectivă în precedentele cinci sezoane (fără cel în curs). Coeficientul ţării rezultă din împărţirea punctelor obţinute la numărul de participante, iar ceea ce facem cu şapte formaţii în 2008-2009 se va reflecta în 2010-2011. Orice eliminare timpurie şi coeficientul intră în picaj!

Coeficientul cumulat al ultimilor cinci ani plasează România pe locul 7, ceea ce înseamnă că în următorul sezon vom avea tot două echipe în Ligă şi patru în UEFA.

Doar trei din sapte!

Din păcate, duelurile europene pe care echipele noastre le-au disputat săptămîna trecută prevestesc ce e mai rău. Din şapte echipe, numai trei au scos ceva pozitiv, efort anulat de eşecurile celorlalte.

Marţi, CFR Cluj ne-a dat motive de mîndrie şi speranţă prin victoria antologică, pe “Olimpico”, în faţa lui AS Roma, însă miercuri şi joi entuziasmul a pălit. Mai întîi Steaua s-a înclinat acasă cu Bayern Munchen, 0-1, după care Rapid, Dinamo şi Timişoara au suferit la rîndul lor înfrîngeri. Doar Urziceniul (0-0 la Hamburg) şi Vaslui (tot 0-0, la Praga) ne-au salvat onoarea şi, cel mai important, au făcut puncte.

Dacă trupa de pe Bega şi-a compromis în mare măsură şansele de calificare, pierzînd acasă contra lui Partizan, aşteptăm joia viitoare reacţia de orgoliu a echipelor bucureştene. Necalificarea în grupele Cupei UEFA a majorităţii reprezentantelor sale va submina puternic, pe termen mediu, rangul Ligii I în Europa.

Trecem prin recul

Actuala înflorire a fotbalului de la noi în Europa se bazează pe punctele adunate în ultimele trei sezoane de cupe de tripleta Steaua – Rapid – Dinamo. “Roş-albaştrii” au contribuit substanţial la ea prin accederea în semifinala Cupei UEFA din 2006 şi, ulterior, prin trei calificări consecutive în grupele Ligii Campionilor. Dinamoviştii şi rapidiştii au făcut la rîndul lor puncte importante în Cupa UEFA, giuleştenii avansînd în “sferturi” acum trei sezoane, iar “cîinii” în şaisprezecimi, cu două ediţii în urmă. Sezonul 2007/2008 a adus însă reculul: doar Steaua a mers în grupele Ligii, toate celelalte echipe româneşti pierzîndu-se pe drum. Rînd pe rînd, Dinamo, Rapid, Cluj şi Gloria Bistriţa au spus adio scenei continentale, iar bilanţul sezonului a fost dezastruos. La cum se prezintă situaţia în startul noii stagiuni, s-ar părea că scenariul se repetă şi vom pierde prin eşecurile din aceşti doi ani tot ce am cîştigat în sezoanele 2005-2006 şi 2006-2007, cele care ne-au propulsat unde sîntem.

Noroc chior

Pentru a alinia tot două echipe în Liga Campionilor şi trei-patru în Cupa UEFA în 2010-2011, România, momentan pe 7, trebuie să se menţină în top 12. Deşi vom înregistra cu siguranţă eliminări în UEFA, bafta noastră este că şi potenţialele urmăritoare au pierderi. Portughezii au avut şi ei o noapte de coşmar în Cupa UEFA, ucrainenii se agaţă de Dinamo Kiev şi Şahtior, Scoţia va rămîne, probabil, din patru, doar cu Celtic, pentru că Motherwell a pierdut în UEFA la Nancy, Elveţia le mai are doar pe FC Basel şi poate Young Boys Berna, Grecia şi Belgia mai au implicate fi ecare numai două echipe. Chiar şi aşa, nu ne putem culca pe o ureche, pentru că orice punct cîştigat acum se va vedea din 2010 încolo.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here