Amintiri din Epoca de Aur

0
61

în urmă cu 30 de ani a fost decernat, pentru prima oară, titlul de cel mai bun fotbalist român al anului. Deschisă de marele Nicolae Dobrin, lista a adunat de-a lungul timpului nume de legendă

Numărul 1!

La sfîrşitul lui 1966, cotidianul “Sportul Popular” iniţia o anchetă în urma căreia urma să fie stabilit fotbalistul român al anului. Decenii la rînd, acţiunea unicului cotidian din România acelor vremuri şi-a cîştigat notorietatea, chiar dacă uneori ierarhia finală nu era conformă cu realitatea. După evenimentele din 1989, apariţia numeroaselor publicaţii de profil a făcut ca ancheta “Sportului” să piardă din imagine. în fiecare decembrie, în ultimii ani, apar o sumedenie de clasamente, unde, nu de puţine ori, subiectivismul este principalul criteriu de departajare a nominalizaţilor la titlul de cel mai bun fotbalist român al anului.

Prinţul din Trivale
Considerat de mulţi drept cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, Nicolae Dobrin a fost cel care a deschis lista laureaţilor. Chiar dacă Dinamo Piteşti, cum se numea în acel moment FC Argeş, nu avusese un an bun, “Gîscanul” a fost favoritul tuturor. în vara anului 1966, Petrolul Ploieşti cucerea al treilea şi ultimul titlu de campioană a României. Toamna îi găsea pe “găzari” luptîndu-se, de la egal la egal, cu FC Liverpool, în Cupa Campionilor Europeni. Deşi Petrolul a avut un an, 1966, plin de succese, nici un fotbalist ploieştean nu şi-a găsit numele pe lista laureaţilor. Cîştigătorul Nicolae Dobrin, care avea doar 19 ani, a fost urmat, în prima anchetă privind cel mai bun fotbalist român al anului, de Vasile Gergely (Dinamo Bucureşti), Ion Pîrcălab (Dinamo Bucureşti), Emil Dumitriu II (Rapid Bucureşti) şi de Ion Nunweiller III (Dinamo Bucureşti).

Buletin de Bucureşti
Nicolae Dobrin cucereşte titlul de cel mai bun fotbalist al anului şi în următoarea anchetă, în 1967. Piteşteanul este urmat în clasament de Gheorghe Constantin (Steaua), Narcis Coman (Dinamo Piteşti), Ion Ionescu (Rapid) şi de Dan Coe (Rapid). Urmează anii lui Dinamo, ierarhia următorilor trei ani fiind dominată de fotbaliştii echipei Ministerului de Interne. Florea Dumitrache (de două ori) şi Cornel Dinu sînt următorii cîştigători. în 1971, Dobrin cîştigă din nou. Pînă în 1977, cînd jucătorul de la ASA Tîrgu Mureş, Ladislau Bölöni, este declarat numărul 1 în fotbalul românesc, echipele bucureştene domină competiţia: Dinu (Dinamo, de două ori – 72 şi 74), Liţă Dumitru (Steaua, de două ori – 73 şi 75) şi Dudu Georgescu (Dinamo, 75). în 1978, podiumul este ocupat de fotbalişti din provincie: Narcis Coman (CS Tîrgovişte), Nicolae Dobrin (FC Argeş) şi Costică Ştefănescu (Universitatea Craiova. Jucătorii Stelei Ştefan Sameş (79) şi Marcel Răducanu (80) se clasează primii în următoarele două anchete. în 1981 şi 82, laureatul se numeşte Ilie Balaci. Erau anii de apogeu ai fotbalistului din Bănie, care în 82 i-a avut alături, pe podium, pe coechipierii săi Ştefănescu şi Cămătaru. Anul următor, tot provincia este în frunte, prin desemnarea pentru a doua oară, ca fotbalistul român al anului, a lui Bölöni.

Hagi şi Duckadam
în 1984, primul în top s-a clasat portarul Craiovei, Silviu Lung. A fost anul în care tînărul Gheorghe Hagi, transferat de la Constanţa la Sportul Studenţesc, ocupa poziţia a doua, în faţa unor fotbalişti cu mare experienţă, ca Ştefănescu (Craiova), Rednic (Dinamo) şi Moraru (Dinamo). Anul următor, însă, Hagi cîştigă pentru prima oară titlul de cel mai bun fotbalist român. Pe poziţiile următoare s-au aflat Ştefănescu (Craiova), Bölöni (Steaua), Lung (Craiova) şi Klein (Corvinul). 1986 este anul Stelei. Echipa din Ghencea avea să cucerească cel mai important trofeu al fotbalului european, Cupa Campionilor. Eroul de la Sevilla, Helmuth Duckadam, este ales ca cel mai bun. Alegerea portarului Stelei ca cel mai bun dintre cei buni a fost una mai mult sentimentală. Duckadam nici măcar nu mai evolua în acele momente. Suferise o accidentare ale cărei cauze a declanşat o mulţime de speculaţii, într-o perioadă în care liberatea cuvîntului era îngrădită, iar bîrfele circulau mai rapid decît telexul.

“Generaţia de Aur”
în 1987, prima poziţie îi revine, din nou, lui Hagi, iar anul următor dinamovistului Dorin Mateuţ. La sfîrşitul anului 1989, cînd pe străzile Bucureştiului încă se mai auzeau focuri de arme, este publicată prima anchetă de sfîrşit de an în deplină liberate. Cîştigător este Gică Popescu, aflat la al doilea său triumf, şi tot în tricoul Universităţii Craiova. De aici începe, pentru următorii 12 ani, dominaţia “Generaţiei de Aur”. între 1990 şi 1997, titlul devine monopolul a doi jucători de mare valoare, care aveau să devină foarte curînd chiar cumnaţi, Gică Popescu şi Gică Hagi. Olteanul de cinci ori (90, 91, 92, 95 şi 96), machidonul de trei (93, 94 şi 97). în 1998, Adrian Ilie întrerupe hegemonia celor doi Gică. 99 şi 2000 sînt anii lui Hagi. Ultimii! După ultima calificare la un turneu final (Campionatul European din Belgia şi Olanda), “Generaţia de Aur” apune. La orizont apărea o alta, “de platină” spuneau unii specialişti. Contra (01), Chivu (02), Mutu (03 şi 05) şi Dănciulescu (04) sînt laureaţii următorilor cinci ani, perioadă în care microbistul român şi-a amestecat sentimentele de regret, în ceea ce priveşte apusul “Generaţiei de Aur”, cu cele de dezamăgire. Anchetele ultimilor ani nu au mai avut ecoul celor din primele trei decenii şi jumătate. Au avut însă parte de mult fast, de o mediatizare cu mult peste importanţa evenimentului, de fete defilînd în costume de baie şi, mai ales, de “after party-urile” atît de mult gustate. în clasamentele finale şi-au făcut loc, de umplutură, jucători care în alte perioade ale fotbalului nu prindeau nici măcar un loc la o echipă de Divizia A. Vremurile în care titlul de cel mai bun fotbalist al anului era acordat unor fotbalişti în sensul bun al cuvîntului au apus. Nicolae Dobrin zîmbeşte, probabil, atunci cînd priveşte actualele ierarhii, la care, dacă ar fi participat, ar fi cîştigat, an de an, primele cinci poziţii!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here