Amintiri din Epoca de Aur – Ioan Becali – La cina cu Ceausescu

0
66

Diurnele de un dolar şi securiştii care însoţeau toate delegaţiile sportive peste hotare, înainte de 1989, sînt doar două dintre anomaliile “Epocii de Aur”. Ambasadori ai României în lume, sportivii tricolori erau consideraţi de autorităţile comuniste bunuri naţionale. Şi ca orice bun naţional, sportivul trebuia să se întoarcă acasă de la fiecare “expoziţie”. Era dat poporului drept exemplu de adevărat comunist, după care primea ca recompensă o diplomă. Sau un “Aro” uzat! Pentru cei care dezertau urma cîte un proces, iar pedeapsa cea mai grea era condamnarea la moarte, în contumacie bine-nţeles.

Securistul de serviciu
Fuga lui Marcel Răducanu, unul dintre cei mai buni fotbalişti ai Stelei de la începutul anilor ‘80, i-a determinat pe oficialii Stelei să fie şi mai vigilenţi. Cu toate acestea, au mai existat jucători care au ales să nu se mai întoarcă acasă în urma unei deplasări în străinătate. Nu de anvergura unui Miodrag Belodedici, care a ales altă cale spre libertate, fără legătură cu echipa de club. Belo pur şi simplu a trecut graniţa la sîrbii lui, fără securist după el, şi nu a mai vrut să se întoarcă acasă. Deplasările oficiale ale Stelei deveniseră adevărate pietre de încercare pentru cei responsabili cu “protecţia” fotbaliştilor militari. Echipa din Ghencea era întîmpinată peste tot în străinătate nu doar de oficialii echipei adverse, ci şi de românii aflaţi în exil sau de jurnaliştii de la “Europa liberă”, aceasta din urmă fiind la acea vreme cea mai mare durere de cap a regimului de la Bucureşti.

Lăcătuş, angoasa “însoţitorilor”
Erau cele mai grele clipe pentru securistul lotului stelist, care, la întoarcerea acasă, trebuia să dea raportul. Fotbaliştii îşi vedeau însă de treabă. Aveau familii, aveau privilegii, iar faptul că ar fi trebuit să stea, conform regulamentelor internaţionale, un an pe tuşă le tăia şi mai mult din elan. Cunoscut pentru faptul că era un tip nonconformist în relaţiile cu oamenii, inclusiv cu Valentin Ceauşescu, Marius Lăcătuş s-a numărat printre cei care şi-au bătut joc în dese rînduri de securistul care însoţea delegaţia Stelei. Nu a fost însă singurul. Un episod petrecut în primăvara anului 1989, la Goteborg, l-a avut în prim-plan pe un român stabilit în Germania. Omul mergea, ca simplu spectator, la partidele importante ale echipelor româneşti de club şi la cele ale naţionalei disputate în Occident. Peste doar un an, acesta avea să devină unul dintre cei mai importanţi oameni din fotbalul românesc postdecembrist. Este vorba despre Ioan Becali! În delegaţia Stelei în acea perioadă, în care ocupa funcţia de secund al lui Anghel Iordănescu, Ţiţi Dumitriu şi-a amintit de întîmplarea petrecută la Goteborg. O întîmplare care vorbeşte de la sine despre capacitatea de convingere şi despre diplomaţia celui care avea să-şi cucerească renumele de cel mai abil agent de jucători din sud-estul Europei. 

Reporter: Domnule Dumitriu, cum a fost la Goteborg, în 1989?
Ţiţi Dumitriu: Cît timp a trecut de atunci… Aproape două decenii! Incredibil! Cum să fie la Goteborg? Frumos, ca peste tot în Occident.

Reporter: Ştiu că la acea deplasare securistul care însoţea delegaţia Stelei a avut ceva probleme!
Dumitriu: Îmi amintesc. Chiar trebuie?

Reporter: Au trecut 18 ani. S-a prescris!
Dumitriu: Păi nu are ce să se prescrie! E vorba despre o întîmplare care la vremea respectivă ne-a uluit.

Reporter: Tocmai.
Dumitriu: La hotelul la care eram cazaţi, în Goteborg, a apărut, la un moment dat, Giovanni Becali, însoţit de cîţiva prieteni. Era stabilit de mult în Germania, iar omul se comporta normal pentru orice ţară liberă. A venit la recepţia hotelului şi a intrat în vorbă cu românii.  

Continuarea in SportMagazin powered by Kicker de luni, 26 martie 2007

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here