”Am vazut implicare si pressing,echipa a jucat bine”

FC Braşov, nou-promovată în Liga I de fotbal, a învins cu scorul de 3-1 (1-0) formaţia elveţiană Concordia Basel, duminică, la Oensingen, în cadrul stagiului de pregătire din Ţara Cantoanelor.

FC Braşov a câştigat clar, prin golurile marcate de Nae Constantin (42), Robert Ilyeş (77) şi Octavian Abrudan (87), respectiv, Peralta (75). Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a mai ratat ocazii bune de gol, prin Sburlea (2), Paulo Adriano şi Dedu.

A fost un joc bun de pregătire. Am văzut la jucători o implicare totală şi un pressing foarte bun. Sunt mulţumit de evoluţia jucătorilor, ţinând cont că în ultima vreme am avut mai multe antrenamente intense, la care s-a adăugat şi drumul până la Oensingen, care a durat 2 ore. Adversarii nu ne-au pus probleme, au avut o ocazie în prima repriză şi au marcat un gol total întâmplător în partea secunda, a declarat Răzvan Lucescu pentru site-ul oficial al clubului.

FC Braşov a evoluat în formula:

Kajcsa – I. Voicu (Rui Duarte, 75), Nae Constantin (O. Abrudan, 60), Oros (Bogdan Nicolae, 60), Ezequias (Cristi Ionescu, 46) – M. Cristescu (M. Roman, 60), Paulo Adriano (Mateiu, 70), Ilyeş, Fabinho (Cătălin Munteanu, 46) – Hadnagy (C. Dedu, 46), Sburlea (Bălţoi, 60).

FC Braşov va disputa miercuri ultima partidă din stagiul de pregatire din Elveţia, cu formaţia engleză Coventry.

Stiri recente

Vlad Covaliu a câştigat titlul mondial la sabie masculin, la juniori

Vlad Covaliu a câştigat, la Riyad, în Arabia Saudită, titlul mondial al juniorilor la sabie masculin, în proba individuală...