Alexandrion Grup, partener oficial al ASU Politehnica Timișoara

0
60

Alexandrion Grup devine partener oficial cu ASU Politehnica Timișoara, formație nou promovată în Liga 2 de fotbal, care este una dintre echipele cu cea mai mare medie de spectatori pe teren propriu.

 

Timișoara este un oraș al premierelor, de unde a pornit Revoluția din ’89.  Având în vedere faptul că ASU Politehnica are o galerie cum puține formații au, dorim  să construim aici un simbol al sportului rege. De la început, pe un drum curat, cu un proiect nou spre înalta performață”, a declarat Nawaf Salameh, președintele și fondatorul Alexandrion Grup.

 

ASU Politehnica Timișoara se alătură astfel grupărilor Unirea Urziceni, Steaua București, Concordia Chiajna, Petrolul Ploiești, CSM Iași, CS Universitatea Craiova și Dinamo București, sprijinite de Alexandrion Grup în fotbal de-a lungul timpului.

 

“Suntem onorați că am avem alături în acest proiect un susținător de talia Alexandrion Grup. Dorim să facem o revoluție în fotbalul românesc printr-un fotbal curat”, a declarat Marius Cociu, președintele ASU Politehnica Timișoara

 

La eveniment au fost prezenți oficiali ai Alexandrion Grup, printre care și Valentin Popescu, directorul de marketing sportiv al companiei, dar și alte personalități, foste glorii și suporteri ai ASU Poli Timișoara.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ