Alexandrion Grup continuă parteneriatul cu gruparea ASU Politehnica Timișoara

0
257

Alexandrion Grup continuă parteneriatul cu gruparea ASU Politehnica Timișoara, care este una dintre echipele cu cea mai mare medie de spectatori pe teren propriu.

“Urmarim acest proiect încă de la început, din liga 5. A fost dorința noastră să venim să ajutăm acestă echipă, care a devenit un exemplu de reconstrucție și pentru alte formații de tradiție din România. Nu plecăm până când ASU Politehnica nu revine cel puțin în liga I și cupele europene, acolo unde îi este locul. Deja a început să se concretizeze proiectul nostru, acela de a construi un simbol pentru sportul rege la Timișoara. Acest oraș, acești oameni, această galerie cum puține formații au, merită un astfel de proiect care țintește înalta performață”, a declarat Răzvan Vasile, Directorul Comercial al Alexandrion Grup.

A1

“Mă aflu lângă dumneavoastră ca reprezentant al unei companii care vrea să dea ceva înapoi comunității în care a crescut și a devenit lider de piață și ca mare iubitor al sportului și admirator al performanței și excelenței în orice formă. Așa cum noi, la Alexandrion, oferim clienților noștri produse de înaltă calitate, sigure, născute din respectul față de tradiție și istorie, așa și dumneavoastră ne oferiți satisfacții atunci când depășiți fie planurile de vânzări, fie recorduri în activitatea sportivă”, a declarat Directorul Național de vânzări Alexandrion Grup, Nicolae Costea.

A3

ASU Politehnica Timișoara este alaturi de gruparile din fotbal precum Unirea Urziceni, Steaua București, Concordia Chiajna, Petrolul Ploiești, CSM Iași, CS Universitatea Craiova, Dinamo București,Universitatea Cluj, sprijinite de Alexandrion Grup de-a lungul timpului.

“Suntem onorați de parteneriatul cu Alexandrion Grup făcut in acest oraș minunat Timișoara, de unde a pornit Revoluția din ’89. Dorim să facem o revoluție în fotbalul românesc printr-un fotbal curat alături de acest partener de nădejde”, a declarat Marius Cociu, președintele ASU Politehnica Timișoara

La eveniment au fost prezenți oficiali ai Alexandrion Grup, printre care și Valentin Popescu, directorul de marketing sportiv al companiei, Sorin Brândescu, antrenorul și Cristi Gălan, căpitanul echipei, dar și alte personalități, foste glorii și suporteri ai ASU Poli Timișoara.

Despre Alexandrion Grup Romania

Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase, au creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piață, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* şi 7*, faimosul vinars Brâncoveanu XO,VSOP si VS, Lichiorurile Saber Premium Afinata, Vişinata, Caisata, Fructe de Pădure, Coacăze Negre, Cava D’Oro, Vodka Kreskova dar şi alte produse care au asigurat companiei poziția de lider pe piața băuturilor spirtoase şi tradiţionale din România. Brandurile aflate sub umbrela Alexander (Alexander Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000.

Despre Fundaţia Alexandrion:

Înfiinţată în anul 2003, Fundaţia şi-a pus amprenta în susţinerea constantă a artei, culturii şi sportului românesc. In domeniul cultural Fundatia va organiza in acest an cea de a treia editie a Premiilor Constantin Brancoveanu, eveniment menit cinstirii valorilor culturale romanesti prin onorarea celor mai remarcabili oameni de arta si cultura ai anului. Deasemenea, Fundatia va organiza anul acesta cea de a doua editie a Galei Premiilor Matei Brancoveanu, eveniment ce are drept principal scop premierea si sustinerea tinerilor oameni de cultura si arta din Romania. In domeniul sportiv, Fundatia Alexandrion a fost si este in continuare implicata in mod consecvent, atat prin sustinerea unor prestigioase echipe de handbal si fotbal dar si alte sporturi precum golful, rugby-ul, polo, ciclismul, boxul, tenisul, cât și prin organizarea Galei Trofeele Alexandrion, prin care se doreste contribuirea la sustinerea si recompensarea valorilor sportive din Romania.

Motto-ul Fundației Alexandrion este: „continuarea susținerii mișcării sportive din România

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here