Africa de Sud face eforturi financiare pentru CM din 2010

0
54

Africa de Sud a decis sa aloce inca aproximativ 106 milioane de euro pentru organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2010, a anuntat, miercuri, ministrul Finantelor Trevor Manuel, in timpul prezentarii bugetului anual in fata Parlamentului, informeaza AFP.

“Construirea stadioanelor progreseaza rapid, de aceea am decis sa avansam cu un an varsamintul de 1,9 miliarde de ranzi (n.r. – 168 de milioane de euro, prevazut initial pentru 2009-2010). Si, pentru a face fata cresterii costurilor de constructie si pentru ameliorarea incadrarii, am deblocat inca 1,2 miliarde de ranzi (106 milioane de euro)”, a afirmat demnitarul sud-african.

La finalul lucrarilor, guvernul sud-african va fi contribuit cu 9,6 miliarde de ranzi la construirea stadioanelor, a adaugat ministrul Trevor Manuel. El a anuntat ca 300 de milioane de ranzi vor fi alocate pentru ameliorarea tehnicilor de comunicare pe stadioane.

Africa de Sud va gazdui in 2010 prima Cupa Mondiala de fotbal organizata pe continentul african, meciurile urmind sa se dispute in noua orase, pe 10 stadioane, dintre care cinci nou construite. Lucrarile pentru construirea arenelor au fost incetinite din cauza mai multor greve si a crizei energetice din tara, insa autoritatile si FIFA au asigurat ca Africa de Sud va fi gata la timp pentru organizarea competitiei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here