Adversarele și programul jucătoarelor din România la Australian Open

1
840

Sorana Cîrstea, locul 78 WTA, o va întâlni pe Carla Suarez Navarro (Spania), cap de serie numărul 10 şi poziţia 12 în ierarhia mondială, în turul doi la Australian Open. Cîrstea a trecut, în primul tur, cu scorul de 6-2, 6-1, de Irina Kromaşeva (Rusia), poziţia 95 în clasamentul mondial. Sorana (26 de ani) şi Navarro (28 de ani) s-au mai întâlnit de patru ori în carieră, românca impunându-se de trei ori. Cîrstea a câştigat primele trei meciuri, 3-6, 6-3, 6-1 în semifinale la Albufeira în 2006, 6-3, 6-3 în turul doi la Tenerife în 2007 şi 6-4, 6-2 în turul doi la Saint Raphael în 2007. Suarez Navarro s-a impus în ultima întâlnire, scor 6-2, 6-7 (5), 6-2 în semifinale la Marbella în 2009.

Irina Begu (29 WTA) [27] o va întâlni în turul 2 (R64) al Australian Open 2017 pe Kristyna Pliskova (Cehia, 58, aflată la clasamentul maxim al carierei, 24 de ani) cu care jucătoarea noastră are un palmares direct: 2-0.

Monica Niculescu şi Ana Bogdan vor evolua, marţi, în runda inaugurală la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Monica, locul 32 mondial, va juca în primul tur cu sportiva rusă Anna Blinkova, locul 189 mondial, venită din calificări. Meciul este primul de pe terenul 19, în noaptea de luni spre marţi, de la ora 02.00. Ana, venită din calificări şi locul 125 WTA, o va întâlni pe rusoaica Elena Vesnina, cap de serie numărul 14 şi poziţia 17 în ierarhia mondială, meciul fiind programat al doilea pe terenul 3.

 

1 COMMENT

  1. CELE MAI
    ;PUTERNICE ALESE,MUNCITOARE ,DOTATE SI SURPRINZATOARE ADVERSARE ALE MOMENTULUI,DAR FORMA DE MOMENT VA ATRAGE BALANTA DE PARTEA UNEI JUCATOARE?

LEAVE A REPLY