Adriano, suspendat doua etape pentru simulare

0
80

Atacantul brazilian Adriano (foto), de la Internazionale Milano, a fost suspendat de Federaţia Italiană de Fotbal pentru două etape din cauza unei simulări în derbiul pierdut miercuri cu AS Roma, 1-3.

La începutul reprizei a doua, la 1-0 pentru Roma, brazilianul Adriano a pătruns cu balonul la picior în careul advers şi a plonjat în încercarea disperată de a obţine o lovitură de pedeapsă.

Arbitrul s-a lăsat păcălit şi a acordat penaltiul din care Inter a egalat dar în final, Roma s-a impus cu 3-1 şi a amânat pentru moment sărbătoarea lui Inter pentru titlu.

La puţin timp după meci, Federaţia Italiană de Fotbal a lansat cazul Adriano şi, în final, brazilianul a fost suspendat două etape pentru simulare, această fiind cea mai importantă decizie luată de Federaţia Italiană pe baza unor probe video.

Deşi clubul va face foarte probabil apel, antrenorul Roberto Mancini are foarte mari probleme cu jucătorul său după ce Adriano a ratat antrenamentele de joi pentru că în noaptea de miercuri spre joi, imediat după înfrângerea cu Roma, brazilianul a petrecut până dimineaţa într-un club.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here