AC MILAN – LAZIO/ Derby pe ”San Siro”

0
61

Chiar dacă nu se încadrează în tiparele tradiţionale ale derby-ului, duelul Milan – Lazio, programat în această etapă, rămîne o confruntare a marilor orgoli

Ambele formaţii pleacă extrem de motivate în duelul de la finele săptămînii, în care au ocazia să obţină o primă victorie de prestigiu. “Diavolul” munceşte de zor să facă uitat sezonul precedent, unul extrem de şters, iar pentru asta vrea nici mai mult, nici mai puţin decît “lo scudetto”, în timp ce “acvilele” au şi ele datorii la suporteri. Dacă în urmă cu un an Lazio evolua în Liga Campionilor şi se bătea cu somităţi gen Real Madrid, clasarea pe locul 12 la sfîrşitul stagiunii anterioare se traduce prin absenţa fotbalului european şi o ruşine greu de suportat pentru fanii biancoceleşti, care se văd ironizaţi de suporterii marilor rivale.

Aşadar, o ciocnire a “frustratelor”, care promite să pună jar pe o etapă fără alte meciuri de o asemenea anvergură. Lazio, la care ar trebui să-l vedem pe Ştefan Radu, a obţinut anul trecut primul punct pe “San Siro” (scor 1-1) din 2003, iar la cea dintîi deplasare a sezonului a dat recital de goluri la Cagliari, 4-1, în timp ce trupa lui Ancelotti este deocamdată pe minus acasă, 1-2 în etapa inaugurală, în faţa Bolognei.

De notat şi două probabile reveniri de marcă în cele două garnituri, e vorba de Kaka la “rossoneri”, respectiv Tommaso Rocchi pentru Lazio. Deşi Milan este favorită pe hîrtie, isprava Bolognei din prima rundă, ca şi forma bună a atacului lazial ar trebui să lase loc şi lui x2.

FOTO: Pato (dreapta) le-a pus probleme lazialilor în ultimul meci direct

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here