AC Milan a fost vândut unor investitori chinezi pentru 740 de milioane de euro

0
97

AC Milan a fost vândut oficial joi unui grup de investitori chinezi, Rossoneri Sport Investment Lux, pentru 740 de milioane de euro.

Principalul acționar al Rossoneri Sport Investment Lux este omul de afaceri chinez Li Yonghong, ce urmează să fie numit președintele lui Milan, cu ocazia unei adunări generale a acționarilor clubului.

Într-un comunicat comun, Fininvest și Rossoneri Sport Investment Lux au explicat că „termenii acordului sunt identici cu cei care au fost expuși în august și care prevedeau o evaluare a valorii lui AC Milan la 740 de milioane de euro, inclusiv îndatorarea clubului, adică 220 de milioane de euro la data de 30 iunie 2016”.

Potrivit comunicatului, „cumpărătorii au confirmat de asemenea angajamentul lor de a recurge la măriri semnificative ale capitalului și de injecta lichidități pentru a întări structura financiară a lui AC Milan”.

Acum pe locul 6 în Serie A, Milan a încheiat ultimele trei campionate pe locurile 8, 10 și 7 și pare departe de gloria sa de altădată. (de Teodor Chiriac)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ