1.BUNDESLIGA/ ”Directe” intre europene si disperate

0
57

Marţi şi miercuri, se dispută etapa a 29-a din 1.Bundesliga. “Intermediara” face loc în weekend finalei de Cupă şi programează partide între aspirantele la podium şi formaţiile care luptă pentru salvarea de la retrogradare

Campionatul Germaniei intră în linie dreaptă, iar emoţiile cresc exponenţial, de la o etapă la alta.

Marţi, Werder Bremen va juca la Rostock, în tentativa de clasare pe poziţia de vicecampioană. O echipă cu potenţial ofensiv uriaş merge pe terenul celui mai slab atac din întreg campionatul. Teoretic, se poate considera că este un meci de 2 solist pentru pariori, însă Hansa face parte din categoria echipelor cărora le-a ajuns “cuţitul la os”. Gazdele nu vor avea mari şanse de salvare, dacă vor miza numai pe defensivă. Trebuie să înscrie, însă asta va fi cu atît mai greu, cu cît trebuie să aibă mare grijă la propria poartă.

Tot marţi, cam aceeaşi situaţie se preconizează la jocul dintre FC Schalke 04 Gelsenkirchen şi Energie Cottbus. Diferenţa este că aici gazdele (abia eliminate din Liga Campionilor) sînt cele care “trag” spre revenirea în cea mai atractivă competiţie, în timp ce vizitatorii speră să “ciugulească” punctele necesare pentru a termina cel mai jos pe poziţia a 15-a. Concluzia: deplasare infernală a coechipierilor lui Ovidiu Burcă pe o “Veltins Arena” plină şi presantă.

O zi mai tîrziu, miercuri, avem scenarii asemănătoare. VfB Stuttgart continuă cursa pentru cupele europene, primind vizita “sufocaţilor” de la 1.FC Nurnberg. Încă deţinătoarea Cupei Germaniei pînă sîmbătă, formaţia oaspete se afundă spre liga secundă, iar o înfrîngere pe terenul campioanei en-titre ar însemna încă un “bolovan atîrnat”. Altfel spus: “Supercupa” Germaniei se joacă “pe viaţă şi pe moarte”.

În fine, pe acelaşi principiu se situează şi jocul dintre Arminia Bielefeld şi Bayer Leverkusen. O remiză nu ar ajuta, practic, pe nici una dintre ele. Uşor de anticipat că va fi un duel crîncen, greu de anticipat un deznodămînt. Marea cîştigătoare a acestei etape ar putea fi MSV Duisburg, cu un meci, teoretic, mai lejer, acasă, contra lui Karsluher SC.

FOTO: “Perla” lui Werder Bremen, Diego, pregăteşte noi “acrobaţii” pentru importanta deplasare de la Rostock

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here